Știrile zilei

UPDATE: Tânăr arestat. De ce îl acuză procurorii

UPDATE: Magistrații buzoieni au decis ca Florian R., tânărul de 18 ani care s-a sustras cercetărilor în cazul mai multor spargeri de locuințe, să își petreacă următoarele 24 de ore după gratii. El a ajuns deja în arestul IPJ Buzău.

Florian Rădulescu este bănuit că a spart patru locuințe și un magazin, prejudiciul total fiind estimat la aproximativ 4000 de lei. Luni, el a fugit de polițiști chiar în timpul reconstituirilor. Ieri, oamenii legii l-au găsit ascunzându-se într-o casă din Berca.

Miercuri, 24 octombrie 2018, în urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca au luat măsura reţinerii împotriva unui adolescent în vârstă de 18 ani, din localitatea Zoreşti, sub aspectul săvârşirii mai multor infracţiuni de furt calificat.

Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada 8 – 22 octombrie, în special pe timp de noapte, ar fi comis şapte furturi din locuinţe, cu un prejudiciu a cărui valoare totală a fost estimată la 4000 de lei.

Tânărul urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău cu propunerea de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei în vederea luării măsurii arestării preventive.

Reamintim că luni, în timpul activităților de reconstituire, Florian a fugit de poliție, de teamă să nu fie arestat. El s-a ascuns timp de trei zile în casa unui prieten din Berca.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button