Ultima zi de „Eminescu”, întâia oră la Liceul 5
Vineri va fi utima zi în care clopoțelul va suna pe holurile Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Buzău. Clădirea va intra în reabilitare, iar cei peste 1300 de elevi se vor muta, pentru doi ani, la Liceul Tehnologic „Costin Nenițescu” de pe strada Transilvaniei.
Clădirea Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Buzău va intra în reabilitare, după aproape 80 de ani în care a funcționat fără nicio reparație capitală. Vineri este ultima zi în care cei aproape 1300 de elevi și o sută de dascăli vor intra la ore în vechea clădire.
Ziua de 22 octombrie va fi prima în care elevii vor desfășura primele cursuri în clădirea Liceului Tehnologic „Costin Nenițescu” de pe strada Transilvaniei. În ultimele două luni, aici au avut loc lucrări de igienizare generală, de schimbare a tâmplăriei și de refacere a instalațiilor electrice.
Pentru a le face loc colegilor de la Eminescu, elevii fostului liceu de chimie se vor muta la Liceul Tehnologic de Meserii și Servicii de pe strada Bazalt.
Reabilitarea clădirii C.N. „Mihai Eminescu” va dura aproximativ doi ani. Lucrările vor fi derulate de Primăria municipiului Buzău, care a primit fondurile necesare din bugetul de stat, prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Proiectul de reabilitare cuprinde lucrări ample la interior, dar și în afara clădirii, care este monument istoric.
Se înlocuiește acoperișul, se încearcă o mansardare, ceea ce înseamnă noi spații de învățămînt pentru școala noastră, refacerea pereților, a parchetului, refacerea asfaltului în curtea școlii, refacerea terenului de sport, refacerea grădinilor, pe care noi am încercat anul acesta, împreună cu elevii și cu părinții să le reamenajăm, dar să fie o reamenajare așa cum ar trebui să aibă un colegiu național. Pardosesile vor fi înlocuite cu materiale care să corespundă arhitecturii. O atenție deosebită va fi acordată amfiteatrului, care este considerat piesa de rezistență a clădirii. Scaunele vor fi din nou retapițate, parchetul o să fie și el refăcut, scena, cortinele…”, a precizat directorul adjunct al colegiului, profesoara Daniela Mihaela Albu.
Colegiul Mihai Eminescu, al doilea ca prestigiu din Buzău, datează din 1939, în tot acest timp efectuându-se doar simple reparații. Lipsa unor intervenții majore a făcut ca imobilul să devină un pericol pentru trecători, după ce fațada s-a măcinat, iar de pe acoperiș cad țigle.
Din 1919 dateaza
Ai dreptate,Paul.Intrebarea este cine are interes sa falsifice in continuare istoria liceului,falsificând până și data înființării acestuia???!!!!