El s-a rătăcit în zona împădurită din apropierea releului Ciuhoiu. Salvarea lui a venit din partea jandarmilor din stațiunea balneară Monteoru.
Pe 2 mai, în jurul orei 17:00, aflându-se în drumeție pe meleagurile buzoiene, bucureșteanul de 32 de ani s-a afundat prea mult în pădurea din zona Ciuhoiu și nu a mai reușit să găsească drumul de întoarcere. Imediat, a fost alertată patrula de jandarmi din cadrul postului dispus în stațiunea balneară Sărata Monteoru, care, la mai puțin de o oră de la sesizare, l-au depistat și l-au îndrumat către locul de cazare.
De asemenea, întreaga minivacanță de 1 mai a fost una plină de intervenții pentru forțele de ordine. În perioada 30.04.2015 – 03.05.2015 Inspectoratul de Jandarmi Județean Buzău a executat misiunile specifice cu o medie zilnică de peste 160 jandarmi, fiind constatate 5 infacțiuni, independent sau în cooperare cu Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, fiind aplicate 77 de sancțiuni contravenționale pentru fapte ce contravin normelor de conviețuire socială.