Economic

Un buzoian a păcălit statul cu peste 1 milion de lei, prin comerț cu miez de nucă. Polițiștii l-au REȚINUT în trafic

Luni, 16 martie, ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţi Economice, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Secţiei 3 poliţie rurală Berca, au oprit în trafic un bărbat de 40 de ani, care se sustrăgea cercetărilor într-un dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală.
Din verificările efectuate de poliţişti s-a stabilit că, în perioada ianuarie 2012 – ianuarie 2013, împreună cu un buzoian în vârstă de 40 de ani a desfăşurat activităţi ilegale de comerţ cu miez de nucă, la un punct de lucru nedeclarat de pe raza judeţului Buzău, NUCIpresupunând achiziţia la negru de nuci în coajă, prelucrare, sortare, ambalare şi comercializare la export, prin disimularea provenienţei ca aparţinând unei alte societăţi cu sediul în Bucureşti.
Prin această activitate s-a comercializat cantitatea de aproximativ 180.000 kilograme miez de nucă în valoare de 2.572.000 lei, sustrăgându-se de la plata unui impozit pe profit şi a unei T.V.A. de 1.056.262 lei.
Împotriva bărbatului oprit în trafic s-a luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore şi urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău cu propunerea de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei de judecată în vederea luării măsurii arestării preventive. Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice continuă cercetările şi întreprind activităţi în vederea recuperării prejudiciului.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button