PoliticăȘtirile zilei

Cum vrea un buzoian să înlocuiască ambulanța cu taxiul

Propunere nemaiîntâlnită până acum din partea unui fost viceprimar al municipiului Buzău. Liberalul Constantin Ionescu vrea ca  Executivul să aprobe o lege prin care pacienții care merg la Urgențe cu taxiul să beneficieze de decontarea călătoriei. Astfel, în loc să aștepte ambulanța, buzoienii vor lua taxiul, după care își vor primi banii înapoi în baza bonului fiscal și a unei scrisori medicale.bebe-ionescu1jpg
Iată ce propune consilierul municipal liberal:
„În atenţia d-lui Prefect
Având în vedere necesitatea şi dorinţa eficientizării actului medical, va supun atenţiei , dacă consideraţi oportun, o iniţiativa pentru a o transmite către Ministerul Sănătăţii şi a fi transformată în proiect de lege, astfel:
Iniţiativa pe care v-o supun atenţiei face referire la posibilitatea decontării prin intermediul instituţiilor statului a cheltuielilor de transport de către orice persoană care are nevoie de o intervenţie urgenţă la o unitate medicală de urgenţă(UPU), dar care nu are pusă în pericol viaţă.
Mai concret dacă un cetăţean are nevoie de o intervenţie urgenţă la o unitate UPU, în cazuri în care ar solicită ,,serviciul 112’’(pentru urgenţe minore), să poată folosi serviciul de TAXI pentru a fi transportat la cea mai apropiată UPU.
Pe baza bonului fiscal primit de la serviciul TAXI, împreună cu ,,scrisoarea medicală’’ dată de către medicul de la unitatea UPU, după evaluarea cazului şi stabilirea diagnosticului din care să rezulte că avea nevoie de intervenţie de urgenţă, persoană în cauza să-şi poată recupera cheltuiala cu transportul .
Avantajele unei astfel de legi:
• Intervenţia mult mai rapidă a cadrelor medicale asupra pacientului;
• Scurtarea timpului de a ajunge la UPU prin eliminarea timpului de a ajunge ambulanţă la pacient;
• Degrevarea intervenţiei prin ,,sistemul 112’’ a ambulanţei, pentru a nu se mai deplasa la cazurile de ,,urgenţe uşoare’’ şi a acţiona numai 8368pentru situaţiile grave (unde le sunt puse în pericol viaţă oamenilor);
• Eliminarea curselor ilegale în sistem TAXI prin obligaţia cererii şi înmânării bonului fiscal;
• Economii financiare destul de substanţiale la bugetul de stat prin nedeplasarea echipajelor de ambulanţă în cazuri în care necesită decât transportul ;
• Încasări la bugetul de stat prin bonul fiscal emis de serviciul TAXI.
În situaţia în care această propunere îşi va găsi corespondentul în realitate , va rog să faceţi toate demersurile legale în promovarea unui proiect de lege care să fie înaintat Guvernului României pentru a fi supus dezbaterii publice. Deasemeni, aceast mecanism funcţionează în câteva state din Uniunea Europeană unde există un sistem medical foarte bine pus la punct.
În urmă unei dezbateri publice fiecare factor direct interesat poate veni cu orice propunere prin care să se găsească formulă de lege cea mai bună pentru a putea fi aplicată.”

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button