Politică

Un deputat buzoian ia poziție în cazul funcționarilor cu salarii mici: „Este o lege care va însănătoși societatea românească”

Deputatul PSD Sorin Lazăr se raliază inițiativei parlamentare care prevede creșteri salariale pentru categoriile de bugetari cu salarii mici. Parlamentarul buzoian a depus mai multe amendamente la OUG nr. 2.2017 ce prevede majorări pentru mai multe categorii profesionale care nu au beneficiat până acum de nicio majorare.

„Împreună cu parlamentarii din Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru muncă și protecție socială  din Parlamentul României am susținut mai multe amendamente la Ordonanța Guvernului nr. 2/2017, prin care de la 1 iunie să creștem salariile mai multor categorii profesionale care nu au beneficiat până acum de nicio majorare.

Sorin Lazăr

            Este vorba de medicii militari, funcționarii din domeniul protecției mediului din cadrul agențiilor județene și Gărzii de Mediu, personalul din cadrul oficiilor teritoriale pentru întreprinderi mici și mijlocii și cei de la comisariatele regionale și județene pentru protecția consumatorilor.

            Am considerat că trebuie crescute veniturile medicilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională la nivelul medicilor civili. Cel mai important este să nu ne mai plece medicii buni din țară. În celelalte domenii, precum mediul de afaceri, protecția mediului și protecția consumatorilor, responsabilitatea funcționarilor este foarte mare și nivelul de salarizare scăzut.

            De aceea, avem nevoie de o ierarhie corectă în funcție de competențe, iar pentru funcții egale, studii egale și muncă egală să se plătească un salariu egal.

            O dată cu adoptarea noii legi a salarizării, de la 1 iulie, atât medicii de care depinde viața și sănătatea noastră, cât și profesorii de care depinde educația copiilor noștri vor avea cele mai mari majorări de venituri. Este o lege care va însănătoși societatea românească.”, a transmis deputatul PSD Sorin Lazăr, prin intermediul unui comunicat de presă.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!