Știrile zilei

Un obicei la modă printre tineri face o primă victimă la Buzău

Un tânăr de 30 de ani, din Mihăilești, a ajuns în stare gravă la spital, după ce a încercat să își facă un selfie în zona liniilor de cale ferată din Buzău. Din dorința de a-și impresiona prietenii cu o fotografie inedită, tânărul s-a apropiat prea mult de cablurile electrice, alegându-se cu arsuri severe pe față și pe corp.

Incidentul s-a produs joi dimineață, în zona liniilor de cale ferată de la întreprinderea BETA. Tânărul a fost găsit în stare gravă, cu arsuri severe pe corp și pe față. O ambulanță l-a preluat și adus la Spitalul Județean, la UPU.

Potrivit precizărilor Adrianei Bunilă, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Buzău, „un pacient în vârstă de 30 de ani, din Mihăilești, s-a prezentat dimineață, cu arsuri pe față de gradele I și II, cu arsuri pe torace, abdomen, spate, pe un picior,  de gradul I și plagă deschisă piramidă nazală.  A venit într-o stare gravă, dar era stabil hemodinamic și respirator.  Este internat și vom  aștepta 24 de ore pentru a vedea cum evoluează”.

Selfie-ul pe vagon sau pe calea ferată este un obicei la modă printre tineri, însă riscurile la care se expun sunt uriașe. Pericolul pentru cei care urcă pe vagoane să se fotografieze este de a se apropia prea mult de cablurile electrice care generează tensiuni de peste 20.000 de volți.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!