Știrile zilei

Un tânăr din Berca a fondat „ATVENTURA”, prin care turiștii pot descoperi frumusețile județului Buzău

Constantin Răzvan are 29 de ani, este din Berca și se declară un iremediabil îndrăgostit de frumoasele plaiuri buzoiene, pe care vrea să le arate și celorlalți. Dar asta nu oricum, ci de pe ATV-uri, în cadrul unor tururi ghidate pe care el însuși le organizează, cu multă pricepere și implicare.

Pasiunea lui Răzvan pentru călătorii s-a născut firesc, acum mai mulți ani, când a început să practice enduro. Avea puțin peste 16 ani când a gustat acest sport plin de adrenalină, iar de atunci nu a mai fost cale de întoarere.

Traseele în natură aveau să-l farmece însă atât de mult, încât s-a gândit să facă din asta un mod de viață, punând bazele unei afaceri mici, dar care promite mult. Cu o mare pasiune și cu o investiție pe măsură, tânărul a creat „ATVENTURA”, un serviciu de „închiriere ATV cu ghid în Ținutul Vulcanilor Noroioși Buzău”, așa cum putem descoperi pe pagina de Facebook.

În cadrul tururilor ghidate, turiștii pot admira peisajele spectaculoase ale județului Buzău – de la Vulcanii Noroioși la Focul Viu – sau se pot plimba în voie prin natură, descoperind trasee unice prin prăduri și pe dealurile de la noi.

Oricine poate participa la tururile organizate de ATVENTURA, indiferent de vârstă și de nivelul de experiență.

Detalii despre regimul de închiriere și costurile acestuia pot fi aflate accesând https://atventura.ro/.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

3 Comments

  1. Acestia nu sunt iubitori de natura ci distrugatorii ei. Iubitorii de natura o fac la pas.
    Maine poimaine o sa ii vedem facand poze din ATV prin vulcanii noroiosi. Aceste sporturi trebuiesc interzise prin lege, nu promovate.

  2. AutoFill du te si dormi putin, tu stii ca baiatu asta a organizat cateva activități de strângere a gunoaielor din pădurile Buzăului, pentru ca admiratorii de pas le lasa asa pe unde ii prinde pauza aia mare de hidratare! Vorbeste atunci cand esti in cunostinta de cauza, nu atunci cand te plictisesti pe internet. Si daca ai idei de legi cauta l pe activistul buzoian si mergeți amandoi la alegeri, el premier si tu parlamentar, ca sa dati legi amandoi….

  3. Ghita, si eu am participat la cateva actiuni ecologice in Crang dar nu ma apuc sa ma dau cu ATV prin el. Si ma rog, poluarea cu sticle de plastic si hartii nu se compara cu cea de motoare, ulei si zgomot prin natura. Asa ca stai jos, azi ai un 3 si ne vedem la restante.
    Stim, cei care se dau cu motoarele sunt toti tati model, ingineri si militeaza pentru niste scopuri nobile si caritabile. Ajuta batranici sa treaca strada cu sau fara voia lor. Da, respekt lor.
    Du-te tu in Austria, Germania, Norvegia ca tot ne place sa ne uitam in vest si vezi cu tipul asta de iubire de natura cat stai in libertate. Mda, zic maxim o ora doua. Tu ce crezi? Eu cred ca nu treci clasa nici in toamna.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button