Știrile zilei

Un tânăr din Buzău a murit după ce a căzut într-o prăpastie din Bucegi

Un bărbat în vârstă de 36 de ani din Buzău și-a pierdut viața în masivul Bucegi, după ce s-a prăbușit într-o prăpastie de pe traseul din Jepii Mici.

Claudiu Gaiță a pornit sâmbătă dimineața împreună cu alți doi iubitori ai drumețiilor montane pe traseul din Jepii Mici, cunoscut și sub denumirea de Valea Caraiman. Prietenii săi spun că, la un moment dat, tânărul a Untitledpărăsit traseul ca să scurteze drumul. Și-au dat seama că s-a întâmplat ceva abia seara, când bărbatul nu a ajuns la locul stabilit de întâlnire.

Neliniștiți, turiștii au alertat echipele salvamont din Bușteni. În scurt timp, salvatorii montani au descoperit trupul tânărului într-o zonă greu accesibilă.

„A căzut de la aproximativ 30 de metri în apă, s-a lovit la cap, nu a avut nicio șansă de supraviețuire, probabil a murit foarte repede“, a spus Claudiu Vasilescu, salvamont Bușteni.

Pentru recuperarea victimei care plutea în apă a fost necesară intervenția salvamontiștilor, dar și a jandarmilor montani din Bușteni.

Jandarmii prahoveni spun că zona este destul de periculoasă având în vedere poteca destul de strâmtă, cu o săritoare de aproximativ 100 de metri.

Trupul tânărului a fost transportat cu o targă specială până la baza muntelui.

Salvamontiștii din Bușteni recomandă turiștilor să urmărească traseele montane și mai ales marcajele care sunt plantate în majoritatea locurilor dificile.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!