Diverse Orașul tău Știrile zilei

Unde ieșim în weekend | Degustare de produse și teatru de păpuși

Două evenimente importante vor fi organizate în acest weekend la Buzău. Primul va avea loc în parcarea noului Kaufland, acolo unde ministrul Daea va poposi pentru a promova oaia, iar al doilea se va desfășura la etajul Galleria Mall, unde este programat să aibă loc un spectacol de teatru de păpuși.

Sâmbătă şi duminică, în parcarea noului complex comercial din Bariera Ploieşti va avea loc un târg dedicat oii. Caravana „Alege oaia” va ajunge la Buzău sâmbătă, la ora 10.00, cu ministrul Petre Daea în frunte.

În cadrul evenimentului, oierii din Buzău şi comercianţii de produse de oaie vor oferi şi degustări gratuite de tocăniţă de oaie, balmoş şi alte produse ce ţin de oaie. Evenimentul va avea loc între orele 10.00-17.00 şi se va desfăşura în ambele zile ale weekendului. Vor fi amenajate 15 căsuţe în care fermierii din judeţ îşi vor expune produsele tradiţionale pentru degustare, dar şi pentru comercializare.

Asociaţiile crescătorilor de ovine din Buzău le vor oferi vizitatorilor gratuit tocăniţă şi preparate din carne de oaie.  Consiliul Judeţean Buzău prin Centrul Judeţean de Cultură şi Artă se va alătura campaniei ”Alege Oaia!”, asigurând prezenţa interpreţilor de muzică populară, care vor întreţine buna dispoziţie a participanţilor cu dansuri şi cântece tradiţionale româneşti.

Evenimentul e organizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în parteneriat cu Kaufland Romania, Consiliul Judeţean Buzău, Primăria Municipiului Buzău si asociaţiile crescătorilor de ovine.

Cel de-al doilea eveniment este organizat de reprezentanții Galleria Mall Buzău duminică, 4.02.2018, la etajul centrului comercial, acolo unde va avea loc un spectacol de teatru de păpuși. Intrarea este liberă.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Știrile zilei

Omorât în bătaie

Știrile zilei

Tânăr din Buzău, MORT într-un accident cumplit

Știrile zilei

Caz ȘOCANT la Râmnicu Sărat

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *