Sport Știrile zilei

Vasile Niță contraatacă | N-a fost demis din cauza studiilor (DOCUMENTE)

Sfârșitul săptămânii trecute a coincis cu încheierea mandatului de președinte interimar la SCM Gloria Buzău al managerului Vasile Niță. Publicația noastră a vehiculat atunci informația că managerul nu ar avea studii superioare, lucru care ar fi dus la schimbarea lui din funcție.

În realitate, motivele debarcării sale de la conducerea clubului ar fi altele, însă Vasile Niță a dorit să își încheie mandatul cu fruntea sus, fără polemici și cu încrederea că în cele 6 luni n-a stat degeaba. Mai mult decât atât, fostul președinte a transmis copii de pe diplomele care atestă că ar avea studii superioare, cu rugămintea ca ele să fie publicate.

„Am venit la acest club la rugămintea primarului, cu dorința de a-mi pune totă priceperea de manager și fost sportiv în binele orașului. După cele șase luni petrecute aici, plec cu încrederea că s-au făcut lucruri bune, iar echipele noastre stau bine în clasament.

Am rămas în relații foarte bune cu domnul primar și nu este vorba despre nicio ruptură. Probabil că voi rămâne la secția de rugby, dacă noua conducere va fi de acord.

În altă ordine de idei, o parte a presei a vehiculat că nu aș avea studii superioare. Tocmai de aceea, vă trimit copii de pe diplomele mele, cu rugămintea de a le publica, spre corecta informare a buzoienilor.”, a transmis Vasile Niță.

Vineri, primarul Constantin Toma a decis să nu îi prelungească mandatul de președinte interimar al Sport Club Municipal Gloria Buzău lui Vasile Niță. Edilul a declarat că își dorește la conducerea clubului un o persoană din afara fenomenului sportiv.

loading...

Cosmin ȘONTICĂ

Cosmin scrie la Reporter Buzoian din 2015, anul înființării publicației. Vine în presa online din Educație, unde activează ca profesor de limba și literatura română.

Știrile zilei

Tânăr din Buzău, prins DROGAT la volan!

Orașul tău Știrile zilei

De ce e riscant să parchezi AICI

Știrile zilei

Deznodământ TRAGIC! | Unde a fost găsit

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *