Din Buzău

VIDEO: Apariție bizară în drum spre București | Tu cum ai fi reacționat dacă ai fi văzut asta?

Vineri noapte, un buzoian a fost victima unei glume proaste petrecute în timp ce se deplasa spre București. Cel puțin așa susține tânărul care a surprins la miezul nopții, cu ajutorul camerei de bord, o apariție stranie, care l-a costat „40 de fire albe”.

Bărbatul susține că șofa liniștit spre capitală în momentul în care, la intrarea într-o curbă strânsă din zona Pitulicea, a zărit o siluetă albă trecând prin fața mașinii. A reușit să claxoneze câteva secunde mai târziu, atunci când și-a dat seama că cea a văzut nu e tocmai în regulă.

Pentru a demonstra veridicitatea imaginilor, buzoianul a postat pe Facebook filmarea originală de pe camera de bord, dar și o filmare cu telefonul mobil a ecranului din mașină. Postarea sa a stârnit reacții care mai de care mai haioase:

„Era Elodia.” / „Ăsta a scapat de undeva sigur..Cât de cretin poti să fii??” / „Dacă eram eu, leșinam în secunda doi. :))”.

Dacă imaginile sunt autentice, apariția surprinsă de cameră este – cel mai probabil – o glumă proastă menită să îi sperie pe participanții la trafic. Conform unor mituri urbane, astfel de episoade nocturne se consumau și în trecut, atunci când tinerii puși pe șotii îmbrăcau cearșafuri albe și îi speriau pe trecătorii slabi de inimă.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!