Din Buzău

VIDEO: Buzoieni surprinși de polițiști traversând neregulamentar, în centrul orașului

Miercuri dimineață, polițiști din Cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Buzău au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii traversării neregulamentare, principala cauză a producerii accidentelor.Traversare
Mai mulți pietoni grăbiți, în special vârstnici, s-au angajat în traversări prin loc nepermis, deși cea mai apropiată trecere de pietoni se afla la doar câțiva metri. Polițiștii i-au legitimat și le-au oferit pliante și brelocuri care să le reamintească oamenilor că nerespectarea regulilor privind traversarea se poate solda cu accidente grave.
Potrivit subcomisarului de poliție Gheorghe Colăcel, de la Biroul Rutier, în 2015, pe raza județului Buzău au avut loc 33 de accidente rutiere soldate cu victime, toate având drept cauză traversarea prin loc nepermis. Acțiunile de descurajare a acestor practici au avut efectul scontat, la nivelul județului, numărul de accidente fiind în scădere. Conform aceleiași surse, anul acesta, la Buzău s-a produs un singur accident rutier, soldat cu rănirea ușoară a unei persoane.
Astăzi, pietonii indisciplinați s-au ales doar cu avertisment, însă amenda pentru această abatere este de aproape 200 de lei. Polițiștii spun că, în general, odată avertizați, pietonii nu repetă această greșeală.

https://youtu.be/eWDjZy_Ogh4

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!