Din BuzăuȘtirile zilei

VIDEO: „Cinci tineri MORȚI după un live pe Facebook!”

Este scenariul cumplit ce a stat la baza unui scurtmetraj realizat de elevii Palatului Copiilor Buzău, în cadrul unei campanii de conștientizare a riscului utilizării telefonului mobil în timpul condusului. Filmările au avut loc în Buzău, actori fiind câțiva membri ai cercului de Cenaclu literar.

Deși cei mai mulți dintre elevii care au filmat clipul nu au încă permis de conducere, ei au decis să își valorifice ideea după nenumăratele tragedii produse pe șoselele din România care au avut drept cauză folosirea telefonului în timpul condusului:

Ne-am gândit să reproducem o scenă tipică pentru vârsta aceasta a majoratului, pe care eu o consider una a teribilismului. Am vrut să le arătăm și celorlalți cum se întâmplă de fapt și cât de rău se poate termina o distracție, dacă nu o faci cu cap.

Scenariul a fost simplu: unul dintre noi își ia permisul de conducere și decide să ne ducă la o petrecere, însă nu se poate abține să nu ne arate cât e de bună mașina lui și cât de stăpân se consideră el pe volan. Începe distracția, ni se pare că lumea e a noastră, atmosfera aceasta place tuturor și vrem să o arătăm în direct și altora, dar nu realizăm că telefonul acela din mâna șoferului ne va aduce sfârșitul. Pe scurt, este o lecție despre responsabilitate la volan, indiferent că ești șofer începător sau conduci de nu știu câți ani.”, a povestit Angela, una dintre protagonistele videoclipului.

Prin intermediul clipului realizat la începutul acestei luni, elevii și-au propus să tragă un semnal de alarmă în ceea ce privește folosirea telefonului mobil în timpul condusului. Cei cinci elevi au început cu faza de documentare, cifrele descoperite având cuvântul hotărâtor:

Documentându-ne pe Internet, am aflat că șapte din zece șoferi folosesc telefonul în timpul condusului, asta în timp ce 2100 de persoane mor anual pe șosele din România din cauza accidentelor rutiere. Apoi, am vizionat un clip tulburător, în care sunt surprinse ultimele momente din viața unor tineri care gonesc cu o mașină, iar șoferul face live pe Facebook. Atunci ne-a venit ideea să facem noi un clip aproape la fel de „disturbing” precum cele reale.”, a subliniat Bogdan.

Filmulețul elevilor de la Palatul Copiilor are puțin peste șapte minute și suprinde povestea a cinci tineri care decid să iasă, vineri seară, într-un club din Buzău. Călătoria lor spre petrecere se sfârșește brusc în momentul în care, din cauza faptului că împărtășeau live pe Facebook experiența lor, mașina se izbește de un parapet și se răstoarnă.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!