Știrile zilei

VIDEO: Interlopul „Bididiu”, adus în cătușe la Parchet, cu propunere de arestare preventivă

Joi, la orele prânzului, buzoianul Gheorghe Valentin Dângălaș, cunoscut în lumea interlopă buzoiană drept „Bididiu”, a fost scos din arestul Poliției și adus în cătușe la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, cu propunere de arestare preventivă. Bididiu a fost reținut ieri, de către polițiștii de la Municipiu, după ce a fost căutat ani în șir pentru furturi de peste 200.000 de euro comise în Elevția și Spania.

Miercuri, buzoianul în vârstă 40 de ani a fost reținut de oamenii legii și plasat în arest pentru 24 de ore. El a fost săltat de la locuința sa, după luni întregi de filaj. El este acuzat că a comis furturi în cele două state europene în perioada 2012-2015, timp în care a reușit să adune peste 200.000 de euro. Interlopul ar fi fost filat mai mult timp de polițiștii de la Municipiu, care au stabilit că bănuitul ar fi cumpărat, din banii obținuți ilegal, două autoturisme – un Audi și un Porsche – în valoare de 115.000 de euro și un imobil de 100.000 de euro.

După audierile de astăzi, Bididiu și-ar putea petrece următoare 30 de zile în spatele gratiilor, dacă procurorii dispun arestarea sa preventivă.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!