Din Buzău

VIDEO: Probă de respectare a regulilor de circulație în municipiul Buzău

Cincisprezece minute și un telefon mobil. De atât a avut nevoie Reporter Buzoian pentru a surprinde în imagini modul în care se respectă noul sens unic instituit de Primărie pe strada Victoriei. În doar un sfert de oră, zece autoturisme intră pe strada cu Maternitatea fără măcar să schițeze vreun gest, deși semnul „Interzis” este vizibil de la câțiva metri.

Sensul unic a fost instituit aici la sfârșitul săptămânii trecute. În prealabil, responsabilii din Comisia pentru securitate rutieră au analizat situația traficului din zonă și au concluzionat că o asemenea măsură se impune mai ales pentru buna circulație în zona Maternității. Șoferii nu s-au obișnuit însă cu noul indicator rutier și circulă nestingherit, provocând deseori blocaje, după cum se poate observa și în materialul prezentat mai jos.

Unii șoferi realizează că au încălcat regula abia după ce au intrat pe sectorul de drum cu Interzis, după care întorc. Alții însă, preferă să se strecoare printre mașini, pentru a ajunge mai ușor la Biserica Banu și apoi în zona centrală, deși acest lucru înseamnă producerea unor blocaje și implicit schimburi de „amabilități” cu șoferii care circulă din sens opus.

Tronsonul de drum pe care a fost instituit sensul unic este cuprins între intersecția cu strada Aurorei și intersecția cu strada Sculpturii, pe sensul de mers Biserica Banu-Micro V.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

6 Comments

  1. Mai intai ar fi bine sa observati ca semnul este pus pe stanga, iar in RO inca se circula pe dreapta. Si soferii sunt neglijenti dar semnalizarea, tinand cont ca este noua, ar trebui sa fie mult mai vizibila .

  2. Poate s-a schimbat azi dar acum două zile sensul unic începea de la intersecția cu strada Sculpturii(Cârciuma lui Dori),era mai lung.

  3. Buna ziua. Aveti dreptate ca unii participanți la trafic încalcă regulile de circulație,dar de ce nu a fost făcut un studiu de impact si pentru străzile Sculpturii si Verii. Acolo ar trebui sa se lucreze la degajarea pârtii carosabile deoarece sunt mașini trase pe dreapta pe ambele sensuri de mers.Mai ales la intersecția străzilor Sculpturii cu strada Bucegi ,unde circulația este pur si simplu sugrumata de parcarea pe partea carosabila cat si pe trotuar. Acolo sa se intervină si apoi sa se aplice sancțiunea corespunzătoare abateri.

  4. In fata primariei cand s-au schimbat regulile de trecere prin intersectie au stat astia de la locala 3 zile si au facut semn ca s-a schimbat .Aici nu sta nimeni si ca urmare oamenii care de o viata merg pe acolo nu stau sa se uite la indicatoarele din „stanga ” sensului de mers sa vada daca a pus cineva vreun semn peste noapte. Sunteti ca politia de boschet care sta si pandeste nereguli la limita ca sa isi faca norma de amenzi

  5. Au pus sensuri unice pe unde li s-a sculat lor…
    Eu am cc 20m pana unde trebui sa intru in parcare.
    Acum sunt obligat sa ocolesc aproximativ 1 km ca sa parchez masina, prin toate gaurile si denivelarile din asfalt.
    NU MI SE PARE CORECT.
    CUM DE SE TREZESTE UNU SA SCHIMBE EL SENSUL DE CIRCULATIE…NU SE GANDESTE SI LA ACELE PERSOANE CARE LOCUIESC IN APROPIERE????????
    DAR TOTUSI…TRAIM IN TARA TUTUTROR POSIBILITATILOR….SE POATE SI MAI RAU….
    AVEM CONDUCERE.
    NU SUNT IMPOTRIVA REGULILOR DE CIRCULATIE SI NU CRED CA CEILALTI PARTICIPANTI LA TRAFIC O FAC INTENTIONAT.
    PROBLEMA ESTE LA CEI CE AU SCHIMBAT REGULILE DE CIRCULATIE.
    SI CONSIDER CA AU FACUT-O DIN COMODITATE.
    CE VISEAZA UNU NOAPTEA SI NU DOARME PREA BINE, DIMINEATA O PUNE IN APLICARE.
    CE ESTE MAI GRAV …CA NU TINE CONT SI DE COMUNITATE.
    EU DACA NU GASESC UN LOC DE PARCARE SUNT NEVOIT SA OCOLESC INCA O DATA CARTIERUL SI TOT ASA DIN CAUZA UNUI D…….
    NU AM CUVINTE SA IL POT JIGNI…..
    PACAT CA A AJUNS IN POZITIA IN CARE SE AFLA.
    POATE MAI VISEAZA SI ALTE STRAZI….
    CA AVEM FOARTE MULTE
    VISE PLACUTE STIMATE domn.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!