Știrile zilei

VIDEO: Pericol de PRĂBUȘIRE | O clădire de pe Cuza Vodă stă să cadă peste trecători

Un imobil de pe strada Cuza Vodă este la un pas să se prăbușească peste trecători. Este vorba despre o casă în care a funcționat fostul magazin „Utilul”. În tot acest timp, Primăria nu poate face altceva decât să semnalizeze ca atare zona, deoarece nu se cunosc proprietarii imobilului și, prin urmare, nu se poate lua nicio măsură asupra acestuia.

Degradarea suferită în timp a adus imobilul într-o stare deplorabilă. Tavanul și acoperișul s-au prăbușit efectiv peste mobilierul din magazin, iar pereții, a căror structură de rezistență este serios afectată, stau acum să cadă peste trecători.

Misiunea Primăriei este una dificilă, deoarece nu s-a reușit identificarea proprietarilor, astfel că orice intervenție la imobil ar însemna încălcarea proprietății. O bandă de semnalizare a Poliției Locale îi avertizează acum pe trecători să evite proximitatea casei aflate în pericol de prăbușire.

Zona este una intens tranzitată, strada Cuza Vodă fiind parte a centrului istoric, dar și principala cale de acces către centrul comercial „Bazar”.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!