Știrile zilei

VIDEO: Proxeneți din Buzău, săltați de mascați

Polițiștii specializați în combaterea traficului de persoane din Buzău, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., cu sprijinul Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română, au descins la locuințele membrilor unei grupări infracționale organizate, bănuiți că ar fi exploatat sexual, în străinătate, mai multe tinere. În investigații, s-a cooperat cu autorităţile polițienești din Scoţia şi Irlanda de Nord.

Marți, 11 septembrie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Buzău, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Buzău, au efectuat 18 percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Buzău, la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism.

Investigațiile au relevat faptul că, în perioada 2012-2018, cei 15 membri ai grupării infracționale ar fi racolat, din România, prin metoda Loverboy, 30 de tinere (cu situație materială precară sau provenind din familii dezorganizate), în vederea practicării prostituţiei în Olanda, Spania, Elveţia, Regatul Unit al Marii Britanii (Scoţia şi Irlanda de Nord), Suedia,  Italia, Spania și Germania.

Din activitatea infracțională, membrii grupării ar fi obținut aproape 325.000 de lire şi 132.000 de euro.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate obiecte şi înscrisuri, precum şi un pistol cu aer comprimat, deţinut fără respectarea prevederilor legale.

Au fost puse în aplicare 10 mandate de aducere, cei în cauză fiind conduși la sediul D.I.I.C.O.T. –  B.T. Buzău, pentru audieri.

Şapte dintre membri (cu vârste cuprinse între 28 și 42 de ani) au fost reţinuţi, iar pe numele a doi dintre ei a fost luată măsura controlului judiciar, sub aspectul comiterii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi proxenetism.

Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul polițiștilor de combatere a criminalităţii organizate din Ploieşti, Bacău şi Dâmboviţa, al luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Buzău și al jandarmilor din Buzău şi Ploieşti.

Pentru documentarea activităţii infracţionale a grupării, s-a cooperat cu autorităţile polițienești din Scoţia şi Irlanda de Nord, fiind înființată o echipă comună de anchetă (JIT) cu cele două state.”, au transmis reprezentanții IPJ Buzău, prin intermediul unui comunicat de presă.

loading...

Cosmin ȘONTICĂ

Cosmin scrie la Reporter Buzoian din 2015, anul înființării publicației. Vine în presa online din Educație, unde activează ca profesor de limba și literatura română.

Orașul tău Știrile zilei

ULTIMA ORĂ: Accident pe Transilvaniei! | Bărbat în stare gravă (foto)

Știrile zilei

Patru persoane decedate! O întreagă familie a pierit în accident (VIDEO)

Știrile zilei

CARNAGIU pe E85! | Doi morți, șase victime

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *