Din Buzău

VIDEO: Zeci de buzoieni s-au plimbat prin „Labirint” și au mâncat din „Tortul anticorupției”, pe platoul Dacia

Activitatea a fost organizată de Asociația Pro Democrația – Club Buzau în parteneriat cu Direcția Generală Anticorupție.

Forfotă mare joi, în Piața Daciei din municipiu. Zeci de curioși s-au adunat să vadă minunea multicoloră răsărită ca din pământ pe platoul din fața Palatului Comunal, acolo unde zeci de tineri binevoitori te invitau să intri într-un labirint.

Pe Platoul Dacia din Buzau organizatorii au amplasat un labirint, pentru a oferi ocazia cetățenilor să-și consolideze cunoștințele despre corupție și să descopere modalitatile prin care pot sesiza faptele de corupție.

Având pereții confecționați din plase colorate, labirintul oferea vizitatotilor mesaje referitoare la faptele de corupție și sancțiunile pe care trebuie să le suporți dacă încalci legea.

Pentru verificarea cunoștințelor proaspăt dobândite, organizatorii au înmânat vizitatorilor un chestionar, la care au răspuns identificând varianta corectă în Labirint.
Cetățenii care au identificat raspunsurile corecte au fost premiati cu tricouri și  materiale informative și promoționale. La sfârșitul activității, toți participanții au gustat o felie din deliciosul tort al anticorupției.

Evenimentul face parte din proiectul „Plătește Zero pentru ce ți se cuvine” , un proiect finanțat de Fundația Hanns Seidel Romania avand ca obiective principale cresterea gradului de informare a tinerilor privind fenomenul de coruptie in Romania și contribuirea la cresterea constientizarii si incurajarea unei atitudini de intoleranta la coruptie in randul tinerilor.

https://www.youtube.com/watch?v=oWJfae3NlW8

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!