CulturăȘtirile zilei

VIDEO/FOTO: Buzăul, în sărbătoare. Mii de oameni au îndurat frigul pentru a asista la festivitățile de 1 decembrie

Aproape 4000 de buzoieni au asistat luni, 1 decembrie, la manifestațiile prilejuite de Ziua Națională a României.
Festivitățile au debutat la ora 10:00, cu ceremonialul religios, oficiat de către trei preoți ai Arhiepiscopiei, urmat imediat de momentul depunerilor de coroane din partea mai multor instituții buzoiene.
Mai târziu, atenția celor prezenți s-a mutat către scena amplasată în fața Prefecturii, de unde oficialitățile buzoiene au rostit alocuțiuni cu ocazia sărbătorii Zilei Naționale.
Pe un frig pătrunzător, mii de buzoieni au așteptat cu sufletul la gură momentul culminant al întregii desfășurări de forțe, parada militară. Sute de ostași au mărșăluit pe cel mai important bulevard din oraș și și-au etalat tehnica de luptă, spre încântarea celor mari și a celor mici.
Cel mai așteptat moment a fost prezentarea un exerciţiu de drill team, adică a unui exerciţiu de precizie şi îndemânare în mânuirea armei, executat pentru prima dată de militari din Garnizoana Buzău, anul trecut același exercițiu fiind pus în scenă de militari din Brăila.
Începând cu orele prânzului, interesul buzoienilor s-a mutat în Parcul Crâng, unde Centrul Județean pentru Culltură și Artă a organizat un concert de muzică populară și a distribuit gratuit 3000 de porții de fasole cu ciolan, plăcinte și vin fiert.

 

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button