Din Buzău

Violator în libertate! Ducu Rață, scos din penitenciar și trimis să se trateze

Ducu Rață, liceanul obsedat sexual care a terorizat orașul cu atacurile asupra unor tinere, a fost pus în libertate de judecătorul de cameră preliminară de la Judecătoria Buzău.

Marți, instanța a decis înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului ducu ratajudiciar, până la soluționarea cauzei în care liceanul este judecat pentru agresiune sexuală.

Judecătorul  i-a impus lui Rață o serie de condiții, pe care acesta trebuie să le respecte după eliberarea din Penitenciarul Focșani. Elevul de la Colegiul „Costin Nenițescu” nu are voie să părăsească municipiul sau să se apropie de victimele tentativelor sale de viol. Mai mult decât atât, instanța a dispus ca Rață să se prezinte regulat la Poliția municipiului și să se supună unor măsuri de control, îngrijire sau tratament medical, la un medic psihiatru.

În luna martie, Ducu Rață a încercat să violeze o tânără de 24 de ani, în scara blocului în care aceasta locuia. Ulterior, presa a relevat faptul că liceanul are la activ patru fapte de acest gen, de fiecare dată, modul de operare fiind același. Agresorul își urmărea victimele până în scara blocului, unde încerca să le violeze.

Dacă expertiza medicală va arăta că Rață suferă de tulburări psihice, acesta ar putea rămâne în libertate, urmând să fie supus unui tratament medicamentos.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button