AdministrațieCulturăȘtirile zilei

ZIUA DE BUZĂU a aflat / Cine este „Cetățeanul de Onoare” al anului 2014 la Buzău

Primăria va conferi, post-mortem, titlul de „Cetățean de Onoare” al municipiului globe-trotterului român Dumitru Dan, decedat la Buzău, la 4 decembrie 1978.Dumitru-Dan
În ședința de consiliu a lunii martie, aleșii locali vor decide și cui vor conferi titlul de „Omul Anului 2014”. Potrivit unui proiect de hotărâre, doi buzoieni ar urma să se bucure de această distincție. Este vorba despre Florentin Popescu – scriitor, redactor-șef al revistei „Bucureștiul literar și atistic” și Valeriu Șușnea, pictor, restaurator muralist, profesor și inspector școlar de specialitate.
De remarcat faptul că municipalitatea a decis ca anul acesta să confere tiltul de „Cetățean de Onoare” unei singure persoane, spre deosebire de anul trecut, atunci când opt oameni s-au bucurat de această distincție. Și în cazul „Omului Anului” lucrurile stau diferit: dacă anul trecut, acesta era conferit unei singure persoane (prof. Ionel Banu), anul acesta, el va ajunge la doi buzoieni.
  • -Cine este Dumitru Dan?
Dumitru (Demetre) Dan (n. 14 iulie 1890, Buhuși, România – d. 4 decembrie 1978, Buzău) a fost un geograf, profesor de geografie și globe-trotter român născut într-o familie de origine greacă. S-a remarcat prin faptul că a cucerit titlul mondial pentru înconjurul lumii pe jos.
În 1910, Dumitru Dan a participat împreună cu Paul Pârvu, Gheorghe Negreanu și Alexandru Pascu — toți fiind studenți 3dxdla Universitatea Sorbona — la concursul organizat de Touring Club de France, care prevedea efectuarea înconjurului lumii pe jos și prin mijloace materiale proprii. Premiul oferit a fost de 100.000 de franci francezi.
Din cauza izbucnirii Primului Război Mondial, Dumitru Dan completează traseul abia în anul 1923 și primește cei 100.000 de franci, care acum sunt cu mult devalorizați reprezentând doar 8% din valoarea sumei de la începutul concursului.
Dumitru Dan a fost singurul român care a terminat competiția. Performanța sa a rămas neegalată, fiind înscris în Cartea Recordurilor în anul 1985. Călătoria l-a purtat pe 5 continente, peste 3 oceane, prin 74 de țări, 30 de colonii și prin peste 1.500 de orașe. A rupt 497 perechi de opinci și 28 de costume naționale. Dumitru Dan moare în 4 decembrie 1978 la Buzău, unde este și înmormântat în Cimitirul Eroilor.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!