Utile

5 feluri în care se relaxau tinerii acum 20 de ani

În urmă cu 20 de ani, tinerii din acea perioadă aveau să cunoască primele dezvoltări tehnologice majore și să se relaxeze prin intermediul jocurilor și al Internetului.

  1. Se jucau pe Tetris – Acest joc a fost creat de rusul Alexey Pajitnov în 1984 și a avut un succes uriaș în varianta pe consolă cam până în anul 2005. În întreaga lume s-au vândut peste 70 de milioane de console cu acest joc. Iar succesul său a făcut ca Nintendo să achiziționeze drepturile de licențiere. Inclusiv după apariția telefoanelor inteligente jocul a fost foarte popular, iar varianta pe mobil a jocului a avut peste 100 de milioane de descărcări. De asemenea, sunt peste 65 de platforme pe care poate fi jucat Nintendo, ceea ce înseamnă un record mondial, potrivit Guinness world record. Jocul este de o simplitate incredibilă, dar chiar și așa a avut un succes uriaș în rândul oamenilor de toate vârstele.

 

  1. Jocurile pe consolă Terminator, un deliciu – A fost de fapt clona consolei Nintendo Famicom, dar în țara noastră s-a vândut la foc automat. Orice copil visa să aibă o asemenea consolă, care venea și cu două joystick-uri și cu un pistol creat special pentru jocul Duck Shooter. Era un adevărat deliciu să împuști rațele și să-ți demonstrezi precizia. Iar cei nostalgici pot juca și astăzi Duck Shooter, într-o formă reinterpretată. Jocul a fost transformat într-unul de sloturi și este disponibil pe NetBet, operator recunoscut și pentru secțiunea pacanele online mobile NetBet. Slotul Duck Shooter este dezvoltat de compania Oryx și îi transformă pe jucători în vânători în cursa pentru câștiguri. Printre simbolurile acestui joc se află rațe, binoclu, amuniție și multe altele.

 

  1. Stăteau pe mIRC – În urmă cu aproximativ două decenii, mulți români aveau să descopere că poți discuta cu oameni de oriunde prin intermediul Internetului. Programul care a reușit să îi impresioneze pe romani era mIRC. Creat în 1995, mIRC a devenit popular în România după anul 2000. Erau numeroase canale pentru localități, cartiere, țări și multe altele. Cei mai norocoși erau admini sau moderatori. Iar unii luptau să obțină nickname-ul mult dorit. Se purtau discuții pe canal sau pe privat, se legau prietenii peste noapte, iar replica „ASL Pls” a rămas practic în folclor. După apariția Yahoo Messenger, popularitatea mIRC a scăzut masiv, iar în zilele noastre este tot mai puțin folosit de români, având în vedere că rețelele de socializare precum Facebook și Instagram au reușit să câștige foarte mulți adepți.

 

  1. Se jucau Counter-Strike – În 2000, anul în care a fost lansat Counter-Strike, sălile de calculatoare începeau să devină tot mai populare în România. Erau oameni care stăteau cu orele lipiți de calculator, jucându-se de cele mai multe ori în rețea. Iar Counter-Strike a dus totul la un alt nivel, fiind un joc de-a dreptul captivant pentru acele vremuri. Grafica era foarte bună, game-play-ul la fel, iar oamenii îl adorau pur și simplu. Între timp, Counter-Strike s-a transformat în CS:GO și este unul dintre cele mai populare jocuri din lume, cu miloane de utilizatori activi în fiecare lună. De asemenea, se fac concursuri profesioniste, meciurile sunt televizate în unele țări ale lumii și sunt incluse și la pariuri.

 

  1. Se jucau FIFA 2000 – Acesta era un alt joc foarte popular, mai ales pentru pasionații de sport. Începând cu ediția FIFA 2000, cei de la EA Sports au îmbunătățit considerabil grafica și game-play-ul acestui joc. Se putea juca în rețea, fotbaliștii începeau să semene ca aspect și erau prezente tot mai multe echipe. Așadar, sălile erau pline și de oameni care jucau FIFA în rețea sau făceau campanii single player.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!