Educaţie

70.000 de elevi buzoieni se întorc astăzi în bănci. VEZI ce îi așteaptă în semestrul al II-lea!

Aproape 70.000 de elevi buzoieni se întorc astăzi la școală, după ce au stat acasă două săptămâni. Mediile lor vor fi încheiate în prima săptămână a semestrului al II-lea, pentru ca restul anului școlar să le aducă examene și simulări ale testărilor naționale.

În luna mai, în premieră, vor fi evaluări la clasele a II-a, a IV-a şi a eleviVI-a.

În semestrul al doilea sunt programate evaluarea naţională de la sfârşitul clasei a VIII-a şi examenul de bacalaureat, dar şi simulările acestora.

Astfel, la o săptămână de la revenirea din vacanţa intersemestrială, respectiv în perioada 18-20 februarie, va avea loc simularea evaluării naţionale, pentru elevii din clasa a VIII-a. Simularea examenului de bacalaureat, la care vor participa, în premieră, şi elevii din clasa a XI-a, va fi între 3 şi 7 martie.

În perioada 7-11 aprilie a fost programată săptămâna „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, când elevii vor participa la activităţi extracurriculare şi extraşcolare. La finalul acestei săptămâni, elevii vor avea vacanţă de primăvară, care va începe în 12 aprilie şi se va încheia în 22 aprilie, după a treia zi de Paşti.

În perioada 6-29 mai vor fi organizate, în premieră, evaluări naţionale pentru toţi elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a. Evaluările vor fi organizate în două sesiuni, a doua fiind rezervată elevilor care au absentat, din motive întemeiate, la prima examinare. Notele obţinute de elevi la aceste evaluări nu vor fi trecute în catalog.

Tot în luna mai, în perioada 17-30, elevii din clasele a XII-a şi, respectiv, a XIII-a care fac parte din loturile naţionale de pregătire pentru competiţiile internaţionale sau care participă la olimpiade internaţionale în 2014, vor susţine bacalaureatul într-o sesiune specială.

Examenele la limba română şi matematică de la evaluarea naţională pentru elevii clasei a VIII-a vor avea loc între 23 şi 25 iunie. Ca o noutate pentru acest an şcolar, la admiterea în liceu, ponderea mediei de la evaluarea naţională creşte la 75 la sută, faţă de 50 la sută cât a fost până acum, iar media notelor din ciclul gimnazial scade cu 25 la sută.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button