Educaţie

Școli sancționate pentru nereguli de igienă la programele ”Cornul și laptele” și ”Mere în școli”

Spații de depozitare necorespunzătoare, probleme la agregatele frigorifice în care era păstrat laptele pentru elevi și nereguli privind igiena.cornul

Asta au găsit inspectorii Direcției de Sănătate Publică și cei ai OPC Buzău, care au luat la verificat modul în care sunt păstrate laptele, cornul și merele pentru elevii claselor I-VIII din școlile buzoiene.

Inspectorii au verificat 620 de unități școlare din învățământul primar și gimnazial, fiind vizate condițiile de igienă și de păstrare a alimentelor.

În 9 școli, lucrătorii DSP și OPC au constatat neconformități în ceea ce privește spațiile de depozitare a alimentelor și probleme la aparatele frigorifice în care era ținut laptele. Inspectorii au aplicat avertismente, atenționându-i pe directori cu privire la normele de igienă care trebuie respectate în cazul alimentelor perisabile.

De vigilența inspectorilor de sănătate publică nu au scăpat nici cele trei societăți care furnizează laptele, cornul și merele în școlile din județul Buzău. Controalele efectuate aici nu au scos la iveală nicio neregulă, unitățile de producție și distribuție a alimentelor respectând normele impuse în domeniul igienei.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!