Știrile zilei

A încetat din viață generalul Neculai Enache

Doliu pentru Amata Română și pentru toți cei ce au avut onoarea să îl cunoască pe generalul de brigadă în retragere, Neculai Enache. Într-o liniște desăvârșită, exact așa cum a trăit, bravul noastru erou a predat arma și a plecat la ceruri.

Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, filiala Buzău, generalul Neculai Enache s-a stins ieri, la vârsta de 97 de ani. Generalul Enache a fost un exemplu de bravură și patriotism, luptând pe ambele fronturi în cel de-al Doilea Război Mondial.

Generalul Neculai Enache avea multe de povestit despre viaţa sa, mai ales despre anii petrecuţi pe front, tutror celor ce își făceau timp să asculte o filă de istorie.

Povestea de fiecare dată cu emoții puternice momentul în care a fost cât pe ce să sfârşească într-o bătălie. De asemenea, spunea că nu poate uita nici ziua în care şi-a predat arma.

„Da, am luptat și la Cotul Donului în Rusia și în munții Tatra în Cehoslovacia. Poate că vă vine mai greu să credeți dar am mers pe jos de la Cotul Donului până la Budapesta și de acolo mai departe. Am cărat cu mine în tot acest timp o mitralieră de 9 kg. Am luptat în al doilea război mondial ca pușcaș mitralior. Arma grea îmi făcuse aici pe umăr un lăcaș precum jugul la gâtul boului. Cu toate astea în 1945, la sfârșitul războiului, am plâns când a trebuit s-o predau. Însă, să fie clar, nu doresc nimănui, nicio zi de război.”, povestea Nicolae Enache, în octombrie 2017, la sărbătorirea a 95 de ani.

Generalul Neculai Enache va fi înmormântat cu onoruri militare vineri, 5 iulie 2019, la cimitirul Sfinții Împărați Constantin și Elena din Buzău.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!