Știrile zilei

A murit actrița Draga Olteanu Matei

Actrița Draga Olteanu Matei a încetat din viață la vârsta de 87 de ani. Actriţa fusese adusă vineri seară, în stare critică, la Unitatea de Primiri Urgențe Sfântul Spiridon, din Iași.

„Deși echipa medicală din spitalul Sf Spiridon a făcut toate eforturile sa o trateze pacienta a decedat in aceasta noapte”, au anunțat, în această dimineață, reprezentații Spitalului Sfântul Spiridon din Iaşi.

Draga Olteanu Matei a fost una dintre cele mai iubite actrițe din România și a făcut parte din ”Generația de Aur” a teatrului românesc. S-a născut la Bucureşti, în 1933, potrivit volumului ”Cineaşti români” (Editura Ştiinţifică, 1996). A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” în 1956. În septembrie, acelaşi an, a debutat în piesa ”Ziariştii” de Alexandru Mirodan. În perioada 1957-1990, a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

Membră a Generaţiei de Aur a teatrului românesc şi cu o carieră care se întinde de-a lungul a 55 de ani, actriţa Draga Olteanu Matei a încântat spectatorii români interpretând zeci de personaje în filme, spectacole de teatru şi scenete TV.

În 2002, i-a fost acordată distincţia Ordinul Naţional ”Steaua României” de către Preşedinţie, pentru dăruirea cu care a servit scena şi cultura românească.

În 2014, i-a fost înmânat de către principesa Margareta, Ordinul ”Coroana României” în grad de Ofiţer, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Holul de Onoare al Castelului Peleş din Sinaia. În acelaşi an, soţul său, dr. Ion Matei, care i-a fost alături 44 de ani, a murit.

Draga Olteanu Matei s-a numărat printre personalităţile culturale ajunse la senectute, care au fost omagiate cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, în 15 ianuarie 2018, la Ateneul Român, eveniment organizat la iniţiativa Ministerului Culturii.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!