Cultură

A murit poetul buzoian Lucian Mănăilescu

A încetat din viață Lucian Mănăilescu, unul dintre cei mai prolifici poeți buzoieni contemporani. Artistul cuvintelor avea 69 de ani și s-a stins din cauza unei boli incurabile.

Născut la Nehoiu, Lucian Mănăilescu a absolvit al Școala Sanitară Buzău, iar în 2011 și-a luat licența în istorie. A fost asistent medical principal de epidemiologie la C.S.A. Buzău și redactor/redactor-șef la numeroase publicații locale: Viaţa Buzăului, Muntenia, (1990 – 1992); Jurnalul de Buzău (1992 – 1993); Informaţia Buzăului (1993); Fereastra, Mizil (2007 – 2016).

A debutat cu poezie în România literară. A colaborat, printre altele, la revistele Luceafărul, Cronica, Viața Românească, Poesis, Vatra Veche, Oglinda literară, Cafeneaua literară, Urmuz, Plumb. În volum a debutat în 1997 cu versuri, Cartea junglei. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2006, transferat la filiala Brașov în 2018. A organizat cele nouă ediții ale Festivalului Naţional de Literatură „Agatha Grigorescu Bacovia – Mizil. Redactor de carte al unui număr de peste 50 de volume.

A obținut numeroase premii literare, printre care Marele Premiu la Concursul Naţional de poezie „Carmen Patriae” (Braşov, 2005), Premiul pentru cea mai bună carte de poezie a anului la Festivalul „Primăvara poeţilor” (2009 și 2012), Premiul „Dumitru Pricop” la Festivalul Internaţional „Titel Constantinescu” (2011).

OPERA (selecție): Poezie: Cartea junglei (1997); Lacrimi de Murano (2001); N Rememorări (2004); Ultima eră glaciară (2006); Am auzit că viaţa e frumoasă (2009); 60 (2011); Raiul pirania (2011); Atrocităţile fericirii (2015); Fractali (2017); Interviuri: Ferestre literare (2016)

Azi, orașul ar trebui să țină un moment de reculegere…
Sufletul unui MARE POET s-a ridicat la Cer !
O altă voce s-a stins, un alt condei nu va mai scrie, o altă inimă a încetat să mai bată în miez de noapte.
Pentru memoria lui LUCIAN MĂNĂILESCU, rafinat om de cultură, creator de bijuterii literare, depozitarul frumosului acestui oraș, păstrat în mii de instantanee, putem să exprimăm recunoștința printr-un gând, printr-o lumină, printr-un vers.
Toți îi suntem datori pentru ceea ce a lăsat în urmă…
Trudă zidită în versuri unice !
Sus, printre stele, își va găsi liniștea și timpul pentru proiectele gândite, începute și nefinalizate.
Dumnezeu să vă odihnească, om neprețuit !
În urma dv., cetatea, cu un poet mai puțin , va tăcea îndelung…”, a scris avocata Roxana Mihaela Constantinescu pe Facebook.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!