Știrile zilei

A murit profesorul Sfetoslav Cremarenco

A încetat din viață, la vârsta de 80 de ani, renumitul profesor buzoian de matematică Sfetoslav Cremarenco. Anunțul a fost făcut pe Facebook, astăzi, la prânz.

Numele profesorului Cremarenco nu mai are nevoie de nicio prezentare. Dincolo de calitatea de profesor strălucit, cavaler al Ordinului „Steaua României”, dascălul a sute de intelectuali eminenți răspândiți prin toată lumea a avut o poveste de viață demnă de un subiect de film.

S-a născut în 1941, în Basarabia și avea să se refugieze cu familia la Buzău într-o casă părăsită de proprietari, după război. Aici a locuit 30 de ani și s-a confruntat cu cele mai vitrege condiții de trai, însă avea să devină unul dintre cei mai titrați profesori ai Hasdeului, un bun al Buzăului.

Profesorul Cremarenco a predat 43 de ani la Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău, liceu de elită al României.

„Dispariția prof. Cremarenco ne lasă fără cuvinte…. Și totuși , câteva cuvinte trebuie sa spunem pentru a cinsti și a nu uita memoria acestui mare Om și Profesor de geniu și creator de genii. A plecat dintre noi , dar amprentele domniei sale se regăsesc in generațiile pregătite cu dragoste, dăruire, profesionalism… Generații care au marcat și marchează societatea noastră și nu numai . Este o dispariție care ne tulbura, pentru ca, oamenii de valoare îți dau siguranța , încredere . A fost și va fi… pentru ca valorile nu mor niciodată . Respectul și recunoștință noastră veșnica le vom purta și ii multumesc Bunului Dumnezeu ca am purtat același nume mult respectat!”, a scris pe Facebook Corina Predescu.

loading...

4 comentarii

  1. Fiecare loc anume in lume are un anumit patrimoniu spiritual. Din punctul meu de vedere si cred ca nu va fi o parere singulara, domnul profesor Cremarenco face parte din aceasta zona a Buzaului, pentru ca generatii si generatii de elevi au devenit ceea ce sunt din cauza exigentei sale profesionale, care ne a facut pe noi, fostii dumnealui elevi, sa cerem de fiecare data mai mult nu de la dansul ci de la noi, ne a invatat ca nu e corect sa te multumesti cu ceea ce ai realizat si ca viata si profesia in sine, indiferent care e aceea , inseamna autodepasire. Imi dau seama cat de greu a fost pentru domnul profesor sa se adaptateze diferitelor tippologii umane si sa incerce sa gaseasca grauntele de aur din fiecare elev. E o munca grea sa fii profesor iar daca mai esti si daruit cu har e si mai greu pentru ca te comporti ca si cand esecul oricarui copil este de fapt esecul tau iar succesul altuia este o consecinta normala.Drum bun spre ceruri domnule profesor si chiar daca nu mai aveti cum sa primiti personal multumiri, sa stiti ca ne ati marcat viata si ne consideram norocosi ca ne ati fost dascal la LBPH.-fosta eleva Mihaela Mihai -seria 1980/XII A

  2. Domnule Diriginte, la trecerea Dumneavoastra la cele vesnice multumesc Domnului pentru a fi potrivit imprejurarile asa incat sa fiu elevul Dumneavoastra si sa ajung cel ce sunt si ma numesc si acum – hasdeean promotia 69. Numele Dumneavoastra l-am pronuntat adesea si intotdeauna cu mandrie. Rog pe Dumnezeu sa va odihneasca putin inainte de a va incredinta catedra de matematica pentru viitoarele promotii de ingeri bacalaureati.

  3. Și îl mai rog pe bunul Dumnezeu să fie cu îndurerata familie Cremarenco, să-i aline, să-i mângâie și să-i întărească în încercarea prin care trec, în nădejdea ce nutrim cu toții în Revederea finală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: