SportȘtirile zilei

A sunat adunarea! Antrenament pe aleile Crângului

George Timiş, „şeful din iarbă” al liderei seriei I, a sunat adunarea pentru pregătirea returului de foc pe care SCM Gloria Buzău îl va aborda în vederea promovării în Liga 2 la fotbal.

Cum vremea le-a jucat feste, iar primul antrenament nu s-a mai putut desfăşura pe stadionul principal, cei 30 de jucători care au răspuns prezent convocării, au făcut primul antrenament pe aleile Parcului Crâng.

De la această primă „şedinţă” nu au lipsit proaspetele achiziţii, Bogdan Chipirliu, Cristian Danci, Andrei Rus, Mihai Velisar şi Andrei Enescu, jucători cu experienţă şi care vor pune cu siguranţă umărul la îndeplinirea obiectivului, promovarea în eşalonul superior.

Oficialii Gloriei spun că vor reveni cu detalii despre aceste transferuri, perioada de pregătire şi jocurile de verificare pe care trupa lui George Timiş le va disputa până la reluarea campionatului.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button