Știrile zilei

Accesul mașinilor pe Aleea Trandafirilor va fi INTERZIS. Cum va arăta zona

Întreaga zonă centrală a municipiului Buzău va fi reconfigurată, în viitorii ani, în cadrul unui proiect de regenerare urbană implementat de Primăria municipiului Buzău.

Discuții despre închiderea pentru mașini a zonei centrale și redarea ei circuitului pietonal au mai existat în trecut. Totul a devenit însă certitudine după ce primarul Buzăului a postat pe Facebook un videoclip ce prezintă noua zonă zero a orașului.

În imagini este prezentat un centru modern, al cărui platou este pavoazat cu flori, spații verzi, băncuțe și zone de recreere.

Mașinile nu își mai găsesc locul în noul peisaj. De la intersecția de la „Sfinții Îngeri” până la magazinul Dacia, Aleea Trandafirilor va fi închisă traficului rutier. Va deveni însă o bijuterie arhitectonică, iar pietonii vor fi singurii care vor anima peisajul.

Se disting aici arbori ornamentali, spațiile verzi, aleile pietonale și tot ce îi trebuie centrului unui oraș „green”.

În ceea ce privește orizontul de timp în care centrul va fi reconfigurat, edilul susține că totul va fi gata în doar 18 luni, finanțarea alocată fiind de 6 milioane de euro.

Iată, mai jos, clipul postat de primarul Constantin Toma:

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

  1. Ar fi extra dacă s-ar face parcări subterane, supraterane…pentru cei din zonele modernizate…
    Oricum, vrem să vedem concret și nu să fie doar de campanie electorală.
    Succes!

Dă-i un răspuns lui raul Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button