Știrile zilei

Accident cu două victime, pe DN 2B

UPDATE: Inspectoratul de Poliție Județean Buzău transmite: „În această dimineaţă, în jurul orei 08.00, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2B, din direcţia Buzău către Braila, un dâmbovițean de 32 de ani nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de un ansamblu de vehicule ce rula în aceeași direcție, împrejurare în care a întrat în coliziune cu semiremorca. În urma evenimentului conducătorul turismului și un pasager din mașină acestuia, în vârstă de 30 de ani au fost transportati la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorii auto nu consumaseră băuturi alcoolice. În cauză se va întocmi dosar penal, iar cercetările continua.”

La ora redactării acestei știri se circulă dirijat pe drumul național 2B, în localitatea C.A.Rosetti, din cauza unui accident rutier în care sunt implicate două mașini.

Conform datelor transmise de polițiști, accidentul s-a produs pe fondul nepăstrării distanței față de autoturismul din față. Din cauza vizibilității scăzute, în zonă fiind semnalată ceață densă, un șofer a intrat cu mașina în remorca unui vehicul care circula în fața sa.

În urma impactului au rezultat două victime. Ambulanța a ajuns la fața locului și le acordă răniților primele îngrijiri medicale.

Polițiștii recomandă conducătorilor auto sa reducă viteza pentru prevenirea implicării în evenimente rutiere. De asemenea, șoferii sunt sfătuiți să utilizeze luminile de ceață pentru a fi mai vizibili în trafic și să se asigure corespunzător înainte de efectuarea oricăror manevre.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!