Știrile zilei

Accident grav pe E85 | Un mort și doi răniți

Un grav accident rutier s-a produs, marți seară, pe drumul european E85, în localitatea buzoiană Costești. O persoană a murit, iar alte două sunt în stare gravă după ce un TIR a spulberat un autoturism.

Conform datelor din teren, autocamionul ar fi izbit un autoturism KIA în care se aflau cel puțin trei persoane. Din păcate, o pasageră a murit pe loc în urma impactului, în timp ce alte două persoane au fost grav rănite.

În autoturismul aparținând unei companii din agricultură cu sediul în Cioranca se aflau trei femei, angajate ale societății. Ele se întorceau de la serviciu în momentul în care un autocamion care circula dinspre Buzău a izbit în plin mașina lor.

TIR-ul nu avea încărcătură și era condus de un cetățean din Republica Moldova.

Trafic dirijat pe DN2E85, în Costești, accident rutier. Se pare că sunt implicate trei autovehicule, trei persoane sunt evaluate medical la acest moment.

Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între camionul de mare tonaj condus pe direcția Buzău către București, de către un șofer de 55 de ani, cetățean străin, și autoturismul ce se deplasa din sens opus, la volanul căruia se afla o conducătoare auto, de 47 de ani, din Buzău.

Accidentul s-a soldat cu decesul unei pasagere din mașina șoferiței, o femeie de 56 de ani, din Buzău.

De asemenea, în urma impactului, a rezultat rănirea conducătoarei auto și a unei alte pasagere, de asemenea de 56 de ani, din Buzău. a transmis IPJ Buzău.

Femeia decedată era contabila companiei și se afla pe bancheta din spate

Marți seară, reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Buzău au anunțat că autotrenul implicat în accidentul rutier va rămâne pe acostamentul consolidat (partea dreaptă) până miercuri, 12.03.2025, orele 12:00. Este semnalizat corespunzator cu balize direcționale și lămpi de semnalizare. 

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

2 Comments

  1. Cu siguranta pasagera din spate nu purta centura de siguranta.
    Dumnezeu sa o ierte si sa dea puterea familiei sa treaca peste acest moment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!