Știrile zilei

Accident, într-o zonă periculoasă

Un tânăr de 25 de ani a fost rănit, vineri dimineaţă, după ce şoferul unui autoturism din Iaşi nu a acordat prioritate unui autobuz de călători la intersecţia DN 2 cu DJ 23 K, pe raza localităţii buzoiene Mărăcineni.

Accidentul s-a produs chiar în rondul de la Autorola, o zonă considerată încă periculoasă, chiar și după montarea sensului giratoriu. Conducătorii auto care circulă pe E85 intră în rond cu viteză și ajung să fie implicați în accidente rutiere.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, subcomisar de poliție Ane Marie Vrapciu, în timp ce conducea un autoturism pe DN2 din direcţia Râmnicu Sărat către Buzău, în localitatea Mărăcineni, la intersecţia cu sensului giratoriu cu DJ203K, un şofer din Iaşi nu ar fi acordat prioritate unui autobuz care circula pe ruta Vadu Paşii către Buzău.


Autobuzul era condus de un buzoian de 40 de ani. Pasagerul dreapta faţă din autoturism, un tânăr de 25 de ani din Iaşi, a fost preluat de ambulanţă pentru a i se acorda îngrijiri medicale. S-a întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.”, a mai precizat sursa citată.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!