Din Buzău

Accident învăluit în mister pe strada Alexandru Marghiloman din municipiu

Incident neobișnuit sâmbătă noapte, pe strada Alexandru Marghiloman din municipiul Buzău. Un autoturism furat, condus de o persoană necunoscută P1150042până acum, a fost  scăpat de sub control și a intrat cu viteză în curtea unei case, distrugând gardul și băgând spaima în cei care dormeau adânc.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, liniștea unei familii de pe strada Alexandru Marghiloman, colț cu Plantelor, a fost spulberată de o bubuitură grozavă. Treziți din somn în toiul nopții, oamenii au rămas înmărmuriți când au văzut că o mașină fusese „parcată” chiar sub geamul lor, după ce plonjase peste bordură și distrusese gardul împrejmuitor. Șoferul – nicăieri.

Anunțați de oameni, polițiștii buzoieni s-au deplasat la locul cu pricina, unde au constatat că mașina – o Dacie 1310 – figura în evidențele Poliției ca autoturism furat. Proprietarul, un bărbat din Buzău, reclamase furtul cu puțin timp în urmă.P1150043

Modul în care mașina a ajuns în curtea oamenilor rămâne un mister. Aceștia din urmă mulțumesc Cerului că autoturismul nu a avut o viteză mai mare, deoarece astfel, s-ar fi putut trezi cu mașina în casă.

Cel mai probabil, șoferul a vrut să vireze la stânga, spre strada Plantelor, însă nu a adapat viteza la schimbarea direcției și a pierdut controlul volanului. La această oră, persoana care a furat mașina este căutată de polițiști.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button