Știrile zilei

ADEVĂRUL despre Pădurea Crâng

Au trecut două zile de la ședința de Consiliu Local al municipiului Buzău, ședință al cărei cap de afiș a fost proiectul de trecere a pădurii Crâng din proprietatea Romsilva în patrimoniul și administrarea Primăriei conduse de Constantin Toma. Știrea a fost un adevărat catalizator pentru opoziția sceptică în privința demersului, iar luările de poziție vizavi de soarta pădurii buzoienilor au fost nenumărate.

În primul rând, este necesar să precizăm că Parcul Crâng se întinde pe 182 de hectare, dintre care Primăria administra doar zece. Este vorba – printre altele – despre heleșteu și despre zonele asfaltate. Pădurea în sine era deținută și administrată, până marți, de către Romsilva.

Trecerea în proprietatea primăriei n-ar fi produs atâta vâlvă la nivelul percepției publice și – mai ales – al opoziției politice din Buzău, dacă nu ar fi fost o adevărată „minge de foc”. În contextul defrișărilor masive cu care se confruntă țara noastră, populația este extrem de sensibilă și de atentă la orice abuz comis în domeniul silvic.

Așa se face că o parte a populației a interpretat mișcarea ca pe o predare a pădurii Crângului în mâinile primarului Constantin Toma. Ca și cum edilul ar putea, începând de mâine, să vândă pe bucăți parcul care ne e atât de drag și de necesar.

Teoretic, Primăria poate dispune așa cum consideră  – dar în limitele legii – de proprietățile pe care le deține. Un cetățean își poate vinde o parte din pământul pe care are, la fel de bine cum o primărie poate vinde un teren unui privat care vrea să își construiască, de pildă, un magazin. În baza hotărârilor aprobate de Consiliul Local Municipal, municipalitatea poate interveni asupra oricărui bun pe care îl are.

Dar aici nu poate intra sub nicio formă fondul forestier al pădurii Crâng, oricât de mult și-ar dori unii ca asta să se întâmple. Oricât lobby s-ar face pentru defrișarea și construirea unui cartier de locuințe în marginea pădurii, oricât de avizi ar fi alții.

În primul rând, pentru că Primăria nu a preluat Crângul așa cum cumpără un cetățean o casă, ci în baza unor condiții bine stabilite. Crângul trebuie transformat în cel mai mare parc din România, conform unui plan de regenerare urbană ce se întinde pe durata a cinci ani. Teoreric, municipalitatea a preluat pădurea ca s-o salveze, nu s-o distrugă..

În al doilea rând, în Buzău există cineva care, la cea mai mică intenție de defrișare a pădurii, îi va da peste mâini oricărui edil care se va afla la momentul respectiv în funcție. Iar dacă acel om nu va mai fi acolo unde este acum, atunci vor fi zecile de mii de buzoieni care își vor apăra plâmânul verde al orașului până la ultima suflare. Pentru că Parcul Crâng, la Romsilva sau la Primărie, NU este de vânzare!

Cosmin Șontică

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!