Știrile zilei

ADIO mașini în Parcul Crâng! | Ce vor face edilii săptămâna viitoare

Controversatul proiect privind interzicerea circulației autovehiculelor în Parcul Crâng revine în atenția municipalității. Edilii par hotărâți să ducă la bun sfârșit această măsură, un prim pas urmând a fi făcut săptămâna viitoare, în ședința ordinară a Consiliului Local Municipal.

„Vineri, 27 iulie, în ședința Consiliului Local vor fi atestate la domeniul public cele două alei de acces. Este vorba despre aleea care vine de la noul Kaufland (Patinoar – n.red.) și ajunge în zona restaurantelor și despre cea din Micro XIV, care ajunge la sediul Urbis Serv și aproape de Obelisc. Până acum nu puteam interveni aici pentru că nu erau în proprietate publică a municipiului. Apoi va fi supus dezbaterii publice proiectul de interzicere a accesului auto.”, a declarat viceprimarul municipiului Buzău, Ionuț Apostu.

Ideea interzicerii circulației autovehiculelor în Parcul Crâng a mai fost pusă pe tapet anul trecut de către consilierul PNL Constantin Ionescu. Proiectul în forma inițială prevedea anumite excepții pentru mașinile poliției, ale pompierilor și ale ambulanței.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. ,,,,,super !
    de ce dracu plătim taxe pt mașini ?
    ,,,,nu mi am cumpărat o să mă uit la ea , ,,am tablouri !

Dă-i un răspuns lui Alexander F. Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!