Cultură

Adrian Iovan, de la "PENSIONARUL NESIMȚIT" la "EROUL NAȚIONAL"

Eroul din Apuseni, Adrian Iovan, pilotul al cărui profesionalism a salvat 5 vieți omenești, era considerat până nu demult un PENSIONAR NESIMȚIT, care ședea bine-mersi pe banii statului, în timp ce alți români crăpau de foame.

Nu mai devreme de momentul 2010, an fatidic în care Guvernul a tăiat pensiile și salariile românilor pe motiv că se urcaseră în cârca mediului privat și nu munceau suficient, Adrian Iovan era linșat mediatic și pus pe sticlă, să-l vadă toată lumea, deoarece beneficia de o pensie prea mare, de 15.000 de lei.adrian iovan

Știrea pensiei sale nesimțite făcea acum 4 ani înconjurul televiziunilor care s-au grăbit să-l pună la zid și să-l umilească prin articole dintre cele mai caustice.

Ca un făcut, Iovan a pierdut ulterior 85% din pensie, adică a mai rămas cu vreo 19 milioane vechi, spre marea bucurie a jurnaliștilor deontologi și încântarea românilor privitori la TV.

De atunci și până în ziua morții sale, pilotul a trăit o adevărată dramă. O dramă marca Emil Boc, drept răsplată pentru o viață întreagă pusa în slujba oamenilor. Pentru PROFESIONALISM, DEVOTAMENT și CURAJ, Adrian Iovan a primit o un pumn în freză, fiind lăsat să se descurce cum o ști el  cu rate, facturi și întreținerea copilului.

În locul unei vieți tihnite la pensie după o carieră fulminantă, Iovan a fost obligat să zboare în continuare pentru diferite companii private, de unde mai „ciupea” câte un bănuț.

  • Astăzi, când Iovan zace-ntr-un mormânt la Bellu, românii îl văd ca aura_ion_27626500pe un erou național. Omul executat mediatic, umilit public și invidiat de mulți s-a transformat peste noapte într-un salvator, într-un soi de Arafat al intregii românimi.

Brusc, am uitat de zilele în care îl injuram pe Iovan pentru pensia de belfer pe banii statului.  Și jurnaliștii par că au uitat de Iovan cel Groaznic, cu pensia nesimțită și s-au grăbit zilele astea să-și umezească ipocrit ochii, dărâmați de vestea pierderii unui mare român.

E regretabil că doar o tragedie ca cea  de luni ne poate face să ne dăm seama cine sunt marii români de lângă noi. E păcat că ajungem să îi prețuim pe oameni doar după ce aceștia pășesc peste apa Styxului.

Adrian Iovan este victima propriei noastre iresponsabilități, a incapacității noastre de ne alege conducătorii, a   ușurinței cu care acceptăm în funcții-cheie niște neaveniți, puși acolo pe orice alt criteriu decât cel profesional.

Tragedia din Apuseni a fost o crimă transmisă în direct, la care ne-am făcut părtași cu toții, fără să avem curajul de a băga mâna-n gulerul celor responsabili de situație, care luni seară se ascundeau ca niște lași de camerele jurnaliștilor!

În timp ce Iovan se zbătea între viață și moarte iar Aurei îi înghețau lacrimile pe față, adevărații NESIMȚIȚI se gândeau cu grijă la salariile lor grase și la scaunele care începeau să se clatine, NICIDECUM la cum se putea evita catastrofa din munți!

Astăzi, la 4 ani de la stigmatizarea lui Adrian Iovan, s-a făcut DREPTATE.  Cu el la manșă, cinci oameni au scăpat cu viață dintr-un cumplit accident de avion, care numai Dumnezeu știe cum de a putut ateriza atât de bine.

Cu un preț prea mare și fără să-si doreasca asta, Adrian a arătat cine sunt cu adevărat NESIMȚIȚII și cine sunt EROII.

Dumnezeu să-i ierte pe morții din Apuseni, iar nouă să ne dea înțelepciune. Înțelepciunea de a alege, astfel încât oamenii să nu mai moară cu zile sub ochii noștri.

 

 

 

 

 

 

 

 

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close