Știrile zilei

Aeroport civil la Buzău. Toma: „Am acceptul ministrului”

Primarul Constantin Toma a anunțat că viitorul proiect al Buzăului îl reprezintă amenajarea unui aeroport civil în cadrul bazei aeriene de la Boboc. Edilul spune că a discutat cu oameni de afaceri din mai multe state, interesați să investească la Buzău, iar unii dintre aceștia au cerut pistă pentru avioane cargo, pentru a putea să își transporte mai ușor și mai repede materiile prime și produsele finite.

„Aeroportul – îl anunț încă o dată – este viitorul proiect. Am acceptul verbal inclusiv de la actualul guvern, prin domnul ministru Ciucă, ministrul Apărării Naționale, de a dezvolta în cadrul bazei aeriene de la Boboc o bucată de o sută și ceva de hectare pentru un aeroport civil.”, a spus edilul buzoian în cadrul unei conferințe de presă susținute ieri, la sediul PSD.

Aeroportul va fi construit „atât pentru călători, cât și pentru marfă”, urmând ca această facilitate să atragă cât mai mulți investitori.

M-am întâlnit cu firme din Italia, din Taiwan şi din Cehia. Există solicitări şi am avut deja o întâlnire cu o mare firmă din Statele Unite, care solicită 6-8 hectare pentru o investiţie. Două dintre firme au pus problema transformării unei părţi din aerodromul militar de la Boboc în aeroport civil pentru a putea opera avioane civile cargo. Investitorul american a pus proble­ma că ar putea avea 7-8 curse de tip cargo cu avionul de aici şi e interesat să aibă un aroport civil aproape de fabrica pe care intenţionează să o construiască la Buzău”, explica, acum doi ani, primarul Toma.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

3 Comments

  1. Oamenii politicii se remarca, in general, prin demagogie si minciuni , iar C. Toma poate ocupa usor locul 1 in lume

  2. avem de toate. este curatenie, avem sosele asfaltate ca la manual, trotuare, iluminat public, spatii verzi, avem centuri ocolitoare. suntem nr 1 in Romanica.

Dă-i un răspuns lui Paul Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button