Din Buzău

Agricultorii buzoieni ale căror exploatații au fost afectate anul trecut, vor fi scutiți de impozit

Veste bună pentru agricultorii buzoieni, care ar putea fi scutiți de la plata impozitului pe venit, după ce plantațiile lor au fost distruse anul trecut de ploi și inundații.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, vrea ca producătorii agricoli ale căror exploataţii au fost afectate anul trecut de ploi, grindină sau inundaţii să fie scutiţi de la plata impozitului pe norma de venit:

”Pierderile înregistrate anul trecut de producătorii agricoli din cauza ploilor abundente, inundaţiilor sau grindinei au fost estimate la circa 243 de milioane de lei, pe o suprafaţă de 75.941 de hectare, iar impozitul aferent suprafeţelor calamitate se ridică la peste 5,22 milioane de lei (1,16 milioane de euro).

Deşi au suferit pierderi economice importante, producătorii agricoli au fost nevoiţi să declare şi să plătească impozitul calculat pe baza normelor de venit sau în condiţiile impunerii reale”, a declarat Daniel Constantin. inundatii5_52695300

Furtunile, ploile abundente şi inundaţiile au distrus culturile agricole pe 40.292 hectare, în 15 judeţe, printre care și județul Buzău.

Suprafeţele distruse de calamităţi au fost stabilite pe baza documentelor emise de Inspectoratul General de Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă.

Pentru a fi implementată, măsura mai are nevoie de girul Ministerului Finanţelor Publice.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!