Politică

Alegeri în PSD Buzău | Primul lider județean confirmat de partid

Senatoarea Liliana Sbîrnea a fost aleasă președinte al Organizației județene a Femeilor Social-democrate, în cadrul cunei conferințe la care au participat 300 de membre ale organizației. Cu o zi înainte, consilierul municipal Oana Gheorghiu a devenit liderul Organizației municipale a PSD Buzău.

La conferința de vineri au fost prezenți deputatul de Argeș Simona Bucura Oprescu, vicepreședinte PSD, senatorul de Prahova Laura-Mihaela Moagher, vicepreședinte PSD, Maria Lazăr, secretar general al Organizației Femeilor Social-Democrate, ministrul Culturii, senatorul de Buzău Lucian Romașcanu, liderul organizației județene PSD, parlamentari PSD de Buzău, primarii Constantin Toma și Sorin Cîrjan, precum și vicepreședintele Consiliului Județean Adrian Petre.

Liderul interimar al PSD Buzău, senatorul Lucian Romașcanu, a subliniat rolul pe care trebuie să îl joace organizația de femei social-democrate în pregătirea alegerilor care se apropie.

Peste foarte puțin timp vom avea patru rânduri de alegeri, iar fiecare organizație a Partidului Social Democrat va trebui să lucreze cu maxim de implicare, pentru a câștiga ceea ce suntem obișnuiți să câștigăm – alegeri parlamentare, locale, generale – și pentru a aduce, pentru prima oară după 20 de ani, în fruntea țării un președinte social-democrat. Este un lucru extrem de important că orce alegeri am câștigat, președintele care era din altă parte a decis să dea puterea celorlalți.”, a spus liderul PSD Buzău, senatorul Lucian Romașcanu, ministru al Culturii.

La rândul său, senatoarea Liliana Sbîrnea a ținut să le mulțumească tuturor celor care s-au implicat în activitatea organizației, încurajându-le pe femeile din România să facă pasul către politică:

Am avut în spatele meu o mulțime de doamne care m-au ajutat la organizarea acestei conferințe. Mi-am propus multe obiective în următorii doi ani (…) pe care sperăm să le atingem. Am fost onorate de prezența invitaților speciali. Partidul Social Democrat este partidul care a promovat în ultima perioadă cele mai multe femei. Procentul doamnelor pe liste la toate alegerile este mulțumitor pentru noi. Din păcate, nu reușim să ocupăm pozițiile eligibile și, iată, unul din punctele pe care le-am stabilit este acesta; mai mult, vrem ca aceste locuri eligibile să fie ocupate de doamne cu un model politic pe care, de obicei, doamnele din politică îl evită. Multă lume se ferește astăzi să vină în politică, dar eu încurajez doamnele să facă acest pas, pentru că este nevoie. La nivel național suntem 50 la sută-50 la sută (femei și bărbați, n.r.), dar eu sunt singura femeie parlamentar de Buzău și mi-aș fi dorit să mai am colege din Buzău, chiar și de la alte partide”, a spus senatorul Liliana Sbîrnea, într-o declarație pentru presă, la finalul conferinței.

Conducerea Organizației județene a Femeilor Social-Democrate:

 Președinte: LILIANA SBÎRNEA, senator, profesor-inginer, 55 de ani, organizația Rm.Sărat;

Secretar executiv: CRISTINA  IACOB, profesor, director Colegiul National Pedagogic, 45 de ani, consilier județean PSD

Vicepreședinți:

  1. DANIELA PALCĂU, inspector școlar, organizația Buzau;
  2. MIHAELA POPESCU, director DAS, organizația Ramnicu Sarat;
  3. ADRIANA JUGĂNARU, organizația Nehoiu;
  4. ALINA CERNAT, organizația Pătârlagele;
  5. CATRINOIU CHIRU, organizația Pogoanele;
  6. KARMENCITA PRICOP, organizația Buzău;
  7. DOMNICA VLAD, organizația Robeasca;
  8. MIHAELA PETROȘEANU, organizația Mărăcineni;
  9. DANIELA VORNICU, organizația Buzău.

Membri:

  1. GEORGIANA MARCU, organizația Podgoria
  2. DORINA BEDEREAG, organizația Râmnicu Sărat;
  3. OANA GHEORGHIU, organizația Buzău;
  4. MĂDĂLINA RĂDUCAN, organizația Valea Râmnicului;
  5. GINA IORDACHE, organizația Grebănu;
  6. VALENTINA MOISESCU, organizația Balta Albă;
  7. VIOLETA DOBROTĂ, organizația Bălăceanu;
  8. CĂTĂLINA VĂCARU, organizația Berca;
  9. COSMINA ȘERBAN, organizația Cislău;
  10. NICOLETA GUȘĂ, organizația Costești;
  11. NICOLETA ANTIMIR, organizația Gălbinasi;
  12. RODICA BRATOSIN, organizația Mihăilesti;
  13. VIOLETA DINICĂ, organizația Râmnicelu;
  14. VIOLETA PERIAN, organizația Valea Râmnicului;
  15. NICOLETA MOCANU, organizația Unguriu;
  16. LILIANA RIZEA, organizația Râmnicu Sărat;
  17. RAFAELA PREDONESCU, organizația Râmnicu Sărat;
  18. ANA COȘERU, organizația Buzău.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. Dle Sontica, e nevoie de ceva atentie in plus la corectura: titlul contine „COFIRMAT”… nu va spun ce trebuie remediat
    🙂
    O zi faina!

Dă-i un răspuns lui Klaxxy Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!