Știrile zilei

Alertă de fraudă | Avertizarea Transbus pentru călătorii din Buzău

Compania buzoiană Trans Bus informează că în mediul online a apărut o campanie frauduloasă care pretinde că vinde carduri de transport la un preț redus de 11,7 lei pentru o perioadă de 6 luni. Așa-zisa „campanie” reprezintă o escrocherie organizată printr-o clonă a site-ului oficial, având ca scop obținerea de informații personale sau financiare de la utilizatori.

Reprezentanții Trans Bus subliniază că nu desfășoară nicio campanie de reducere a prețurilor la cardurile de transport prin canale externe neoficiale. Singurele site-uri oficiale ale companiei sunt:

Stimați călători,

Dorim să vă aducem la cunoștință că în mediul online, în special pe platforma Facebook, a apărut o campanie frauduloasă care pretinde că vinde carduri de transport Trans Bus la un preț redus de 11.7 lei pentru o perioda de 6 luni de zile. Această campanie este o tentativă de phishing, organizată printr-o clonă a site-ului nostru oficial, și are ca scop inducerea în eroare a utilizatorilor pentru a obține informații personale sau financiare.

Vă rugăm să acordați o atenție sporită atunci când efectuați achiziții online și să evitați accesarea sau utilizarea de site-uri suspecte. Trans Bus nu desfășoară în prezent nicio campanie de reducere a prețurilor la cardurile de transport prin canale externe neoficiale.

Important! Singurele site-uri oficiale ale companiei noastre de transport public din Buzău sunt:

Orice alte platforme sau pagini web care pretind că oferă servicii sau produse Trans Bus sunt neautentice și reprezintă un risc pentru securitatea dumneavoastră. Vă recomandăm să evitați complet tranzacțiile pe astfel de site-uri și să verificați cu atenție adresa URL a paginii înainte de a introduce orice fel de date personale sau financiare.

Pentru siguranța dumneavoastră:

  • Nu accesați link-uri suspecte primite prin mesaje sau pe rețelele sociale.
  • Nu furnizați informații bancare sau date personale pe site-uri care nu sunt verificate.
  • Verificați întotdeauna autenticitatea site-ului, asigurându-vă că utilizați doar canalele oficiale menționate mai sus.

În cazul în care ați fost victima unei tentative de phishing, vă rugăm să raportați incidentul la autoritățile competente.

Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare! Siguranța și încrederea dumneavoastră sunt prioritare pentru noi!


Cu respect,
Echipa Trans Bus Buzău

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. Eu am o vaga impresie ca este ceva PROGRAMAT de catre Transbus, sau cineva din staff-ul acestuia, ca buzoianul de rand sa fie complet zapacit de cap..
    Nu sunt deloc un „conspirationist”, dar nu vad deloc vreo logica pentru care o firma / companie oarecare sa aiba DOUA site-uri oficiale. Nu am vazut nicio mare companie care sa aiba doua site-uri. Simplul fapt ca exista doua „porti” de acces la informatii oficiale implica gandirea comuna de a o cauta si pe a treia… care este „pirat” si deturneaza banii / informatiile vehiculate oficial.
    Transbus ar trebui intai sa faca putina curetenie in propria ograda, abia apoi ca ceara „siguranta si incredere” din partea publicului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!