Știrile zilei

Ambulanță SAJ Buzău, chemată la „Foișor”

Unul dintre pacienții evacuați, în miez de noapte, de la Spitalul de Ortopedie Foișor, va ajunge cu o ambulanță SAJ la Spitalul Județean de Urgență Buzău. 

Reporterii Antena 3 au surprins în imagini o ambulanță de la SAJ Buzău, preluând un pacient evacuat de la Foișor și îndreptându-se spre ieșirea din capitală, pe Șoseaua Colentina.

Ulterior, televiziunea de știri a prezentat și o situație a relocării pacienților evacuați de la Foișor:

Începând din aceasta seară, Spitalul Foișor devine spital COVID, pacienții non-COVID fiind mutați în alte unități spitalicești sau externați.

Spitalul Foișor are o secție de terapie intensivă de 21 de paturi și are 200 de paturi pe oxigen, a declarat la Antena 3 secretarul de stat Raed Arafat.

„Sub jumătate din secția de terapie intensivă era ocupată. Sâmbătă dimineață spitalul va începe să primească pacienți COVID”, a spus Arafat.

Secretarul de stat a precizat că situația în unitățile de primiri urgențe este serioasă, în condițiile în care pacienți din București au fost trimiși în alte zone, cu avionul. „Contează orice oră când avem pacienți de terapie intensivă în unitățile de primiri urgențe”, a spus Arafat.

Ordinul de evacuare a spitalului a fost transmis în cursul zilei, spune Arafat, fără a preciza ora.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Un comentariu

  1. Demisia lui Voiculescu si Arafat imediat si cercetarea lor penala. pt. nenorocirea facuta aseara la Foisor. Numai nazisti in perioada celui de al dopilea razboi procedau asa. este o rusine nationala.

Dă-i un răspuns lui Mesterul Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button