Amenda ridicolă primită de firma care a lăsat neasfaltată strada Alexandru Marghiloman

De luni bune, șoferii care circulă pe strada Alexandru Marghiloman din Buzău fac slalom printre gropi, după ce compania care a înlocuit conducta de apă a uitat să asfalteze. Amenda aplicată de municipalitate pentru neaducerea carosabilului la starea inițială este de 250 de lei.
Conform articolului 12 din Regulamentul de avize și acorduri al Primăriei Buzău, orice companie de utilități care lucrează pe domeniul public este obligată ca, în termen de cel mult 10 de zile de la finalizarea lucrării, să aducă carosabilul la starea inițială. Pe strada Alexandru Marghiloman lucrările s-au încheiat de mult, însă zona continuă să arate ca un șantier.
După înlocuirea conductei de apă, compania prestatoare a întârziat să asfalteze, iar instalarea iernii a zădărnicit orice încercare de aducere a carosabilului la starea inițială. Întrucât a încălcat prevederea din regulament, Primăria Buzău i-a aplicat firmei o usturătoare amendă de… 250 de lei.
Mai mult, se pare că reprezentanții companiei în cauză ar fi contestat deja amenda în instanță.
În primă fază, Primăria Buzău a avut bunăvoința de a prelungi autorizațiile de lucru, astfel încât firma să se poată încadra în termen și să asfalteze mult blamata stradă. Cum și noile termene au expirat, municipalitatea s-a văzut nevoită să aplice sancțiunea.
- Condiții speciale pentru lucrările pe timp de iarnă
Acum, primarul municipiului Buzău este hotărât să modifice nivelul sancțiunilor pentru companiile care nu își fac treaba așa cum prevăd regulamentele. Totuși, lucrările de asfaltare pe strada Alexandru Marghiloman nu sunt posibile mai devreme de a doua jumătate a lunii martie.
Același regulament prevede, pentru lucrările efectuate în perioada 01.11 – 15.03, readucerea provizorie a carosabilului la starea iniţială prin turnare de beton pe folie la cotă, până când condiţiile meteo vor permite readucerea terenului afectat de lucrări la starea iniţială (asfaltare), dar nu mai târziu de 15.04.
DIN CAUZA ACESTEI AMENZI FIRMA A INTRAT IN FALIMENT URAAAAAAAAAA ATI FACUT O DE OIAE VAI DE MAMA VOASTRA CE AMENZI DATI ASA TOT O SA PRIMEASCA AMENZI