Din Buzău

Anchetă DSV Buzău – TONE de carne aruncată pe câmp

Inspectorii DSV Buzău au demarat luni o anchetă pentru descoperirea firmei care a aruncat la sfârşitul săptămânii trecute trei tone de carne şi produse din carne la marginea unei liziere de pe raza localităţii buzoiene Ruşeţu.
„Carnea aruncată era congelată, exista riscul să se altereze şi să fie împrăştiată de animale pe câmp sau să fie consumată de localnici ca fiind bună de consum”, a declarat pentru Agerpress directorul DSV Buzău, Ciprian acarne aruncataBotezatu.
Potrivit sursei citate, carnea a fost ridicată de o societate de neutralizare: „Nu se cunosc deocamdată motivele pentru care carnea a fost abandonată. Inspectorii DSV au demarat o anchetă şi există un prim indiciu, furnizorul de materii prime”, a mai declarat sursa citată.
Potrivit viceprimarului comunei Ruşeţu, Aurel Bardaş, „carnea era neexpirată şi a fost aruncată de o firmă care a avut probabil un control, sunt suficiente indicii, crotalii, ştampile, etichete, pentru ca autorul să fie depistat, căci primăria Ruşeţu doreşte să-şi recupereze suma de 10.000 de lei, cât a costat operaţia de neutralizare”.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button