AdministrațieȘtirile zilei

Angajări în Poliție | Încă 5000 de posturi de polițiști ar urma să fie scoase la concurs de MAI

Ministerul Afacerilor Interne anunţă că, în următoarea perioadă, ar urma să fie scoase la concurs încă 5.000 de posturi pentru specialişti şi agenţi de ordine publică, informează Digi24. În MAI are un deficit de peste 16.000 de posturi după pensionările masive din sistem.

Din cele aproximativ 5.000 de posturi care urmează să fie scoase la concurs, cele mai multe vor fi la Poliţia Română, structura cu cel mai mare deficit de personal. Încadrarea celor 5.000 de oameni ar putea fi cea mai mare campanie de angajări organizată vreodată de Ministerul Afacerilor Interne.

Chiar şi după angajările masive atât a absolvenţilor Academiei de Poliţie şi a celor două şcoli de poliţie de la Câmpina şi de la Cluj cât şi a angajărilor din sursă externă a persoanlor care nu au absolvit unităţile de învăţământ administrate de MAI, deficitul de personal este de aproximativ 16.000 de posturi, arată biroul de presă al instituţiei.

Cel mai mare deficit de personal se înregistrează la Inspectoratul General al Poliţiei Române, urmat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române. În luna martie au fost încadraţi 2.980 de subofiţeri din sursă externă, dintre care numai 1.726 în Poliţia Română.

De asemenea, în iulie, Ministerul Afacerilor Interne a încadrat 1.454 de ofiţeri, agenţi de poliţie şi subofiţeri, reprezentând promoţia 2016 a instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, arată oficialii instituţiei.

loading...

Cosmin Șontică

Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau WhatsApp. Vă mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
Close
Close