AdministrațiePoliticăȘtirile zilei

A.N.I. vrea să lase comuna Vernești fără primar. Prefectul REFUZĂ destituirea lui Năstase

Agenția Națională de Integritate (ANI) solicită Instituției Prefectului – Județul Buzău destituirea din funcție a primarului comunei Vernești, Daniel Năstase, pe motiv că s-a aflat în incompatibilitate în perioada 2008-2010, când era viceprimar.MG_0909
Năstase, care în perioada amintită era ales local și administrator al firmei sale, ar urma să părăsească primăria alături de alți 8 aleși din țară, pentru care instanța a decis că s-au aflat în stare de incompatibilitate.
 Deși afirmă că va răspunde solicitării inspectorilor de integritate, prefectul Maria Buleandră afirmă că situația primarului din Vernești este neclară. În sprijinul acestei afirmații ea aduce tocmai legea care prevede sancțiuni diferite pentru primari și viceprimari.
De altfel, Daniel Năstase ar fi trebuit eliberat din funcție încă din octombrie anul trecut, însă Prefectura a solicitat atunci punctul de vedere al Ministerului de Interne, motiv pentru care, mandatul de  încetare de drept nu s-a mai emis.
Acum, oficialii ANI se plâng de faptul că mai Instituția Prefectului Județului Buzău refuză în mod nejustificat destituirea din funcție a persoanei care se face vinovată de încălcarea regimului juridic privind incompatibilitățile.
În acest context, rămâne de văzut care va fi atitudinea prefectului față de cazul primarului din Vernești. Dacă Daniel Năstase va fi destituit, prerogativele primarului vor fi preluate de către viceprimarul în exercițiu, social-democratul Constantin Popescu.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!