Știrile zilei

Anunț despre rondul de la Spătaru

Deputatul PNL Gabriel Avrămescu anunță că sensul giratoriu de pe E85, de la Spătaru, va fi extins cu 200 de metri pătrați, asta după ce specialiștii în amenajarea drumurilor au reanalizat zona și au stabilit o nouă configurație.

Anunțul a fost făcut prin intermediul paginii de Facebook a deputatului, cel care a precizat că intersecția de la „Borcan” va beneficia nu doar de un sens giratoriu, ci și de o bandă separată pentru dreapta. În acest fel vor fi prevenite blocajele în zona sensului giratoriu, iar circulația se va desfășura în condiții de siguranță sporită.

„Vești bune pentru șoferii din Buzău! Rondul de la Spătaru va fi extins cu încă 200 mp!Odată începute lucrările la sensul giratoriu, specialiștii în amenajarea drumurilor, au reanalizat zona și au hotărât extinderea intersecției cu încă 200 mp, pe locul rămas liber după demolarea fostului punct de observație al Poliției Române, cunoscut de buzoieni ca “Borcanul”.Așadar, intersecția, care, până nu demult, era foarte periculoasă, va beneficia nu doar de un sens giratoriu, ci, cel mai probabil, chiar și de o bandă separată pentru dreapta.
Astfel, tehnic vorbind, lărgirea racordului de virare la dreapta, din DN2B în DN2 E85, va facilita accesul în intersecție al mașinilor de mare tonaj.
Extinderea sensului are dublu scop, respectiv accesul mai rapid și în siguranță al tirurilor, în special, și protejarea asfaltului, nemaifiind nevoie de răsucirea în loc a roții.
Lucrarea de amenajare a drumului, executată de CNAIR, a început în decembrie anul trecut odată cu demolarea borcanului, sensul giratoriu provizoriu fiind funcțional, la începutul lunii aprilie anul curent.
După avizul poliției rutiere pentru noua soluție tehnică de amenajare a intersecției, acostamentul va fi amenajat cu sistem rutier complet, astfel că, la final, va exista mai mult spațiu pentru sistematizarea intersecției. Constructorii estimează aproximativ 10 zile pentru executarea lucrărilor.
Spătaru #Buzău #CNAIR #pentrubuzoieni”,a scris deputatul Gabriel Avrămescu pe Facebook.

 

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

One Comment

  1. daca nu rezolva corect geometria intrarii in giratoriu dinspre 1B o sa fie o gramada de accidente ( nu se acorda prioritate de catre cei care vin din 1B – nu reduc viteza datorita accesului direct spre B )

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Textul nu poate fi copiat!