Apel la solidaritate: Familie din Brătilești, sub cerul liber după un incendiu devastator

Doi soți din comuna buzoiană Brătilești trec printr-o grea încercare, după ce casa în care trăiau a fost grav distrusă de un incendiu produs chiar înaintea sărbătorilor. În plus, femeia în vârstă de 59 de ani a fost diagnosticată cu cancer, iar marțea trecută a trecut printr-o operație.
Incendiul a izbucnit în noaptea de 21 decembrie 2025, în jurul orei 1:30, cel mai probabil de la o sobă, și s-a extins rapid, distrugând locuința în totalitate. În câteva ore, munca de-o viață a celor doi s-a transformat în cenușă.
În acea perioadă, familia se confrunta deja cu o luptă dificilă. Diagnosticată cu cancer de sân, femeia se afla la București, la o ședință de chimioterapie. Se întorsese acasă în seara, iar la doar câteva ore, incendiul a izbucnit în toiul nopții. Marți, ea a suferit o intervenție chirurgicală majoră, fiind din nou internată la București.
Din fericire, femeia și soțul său în vârstă de 64 de ani au scăpat cu viață, însă casa este complet distrusă. În prezent, cei doi locuiesc la o rudă din sat, dar își doresc mult să își poată reface casa în care au trăit o viață.
Reconstrucția casei presupune însă costuri pe care familia nu le poate acoperi singură. De aceea, apropiații fac un apel public la solidaritate. Orice ajutor contează, fie că este vorba despre o donație financiară, fie despre distribuirea mesajului, pentru a ajunge la cât mai mulți oameni.
Cei care doresc să sprijine această familie o pot face prin donații în contul:
IBAN: RO51 BTRL RONC RT02 3302 6301
Titular: Olaru Elena Camelia (fiica celor doi)
Telefon: 0767 787 596
În astfel de momente, solidaritatea poate face diferența. Un gest mic, făcut de mulți, poate reda speranța și șansa la un cămin sigur unor oameni care au pierdut aproape totul, dar nu și dorința de a merge mai departe.





