Știrile zilei

Aproape de comă alcoolică / Șofer prins la timp de polițiști!

Un bărbat de 37 de ani a fost prins șofând pe E85 într-o stare avansată de ebrietate.

În minivacanţa prilejuită de trecerea în Noul An, poliţiştii care au acţionat pentru supravegherea şi controlul traficului rutier au întocmit 20 de dosare penale pentru infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Pentru depistarea conducătorilor auto aflaţi sub influenţa alcoolului, poliţiştii au efectuat peste 300 de testări cu aparatele etilotest, iar 22 de situaţii a fost indicat consumul de alcool. 

În funcţie de valoarea indicată de etiloteste, în 12 cazuri s-au aplicat sancţiuni contravenţionale şi a fost luată măsura reţinerii permisului în vederea suspendării pentru o perioadă de 90 de zile, iar în celelalte 10 situaţii s-au întocmit dosare penale.

Cea mai mare valoare indicată de aparatul etilotest a fost în cazul unui bărbat de 37 de ani din Suceava care a fost oprit în trafic de un echipaj care acţiona pe DN 10, pe raza localităţii Verneşti. În cazul său, aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, poliţiştii au constatat că bărbatul nu figurează în evidenţa deţinătorilor de permise de conducere.

Alte 10 dosare penale au fost întocmite de poliţişti după ce au depistat în trafic şoferi cărora le fusese suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule sau care nu figurează în evidenţa deţinătorilor de permise de conducere.

Cosmin Șontică

Vă mulțumim pentru vizită! Așteptăm sesizările dumneavoastră la numărul de telefon 0725 225 335, pe Facebook sau pe WhatsApp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button